Sportivii români Cornel Dumitru Puchianu, Florin Cezar Crăciun, Nicolae Istrate şi Eva Tofalvi vor concura în probele programate, luni, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, la finalul reuniunii de la sediul partidului, că, pentru întâlnirea de luni cu Victor Ponta, liderii liberali Crin Antonescu şi Klaus Iohannis au primit "un mandat de fermitate", care înseamnă respectarea cu stricteţe a protocolului USL.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat duminică seara, pentru Gândul, că nu a cerut ieşirea PNL de la guvernare. Condiţia liberalilor este ca postul de vicepremier propus de Victor Ponta, pentru liderul PC, Daniel Constantin să nu fie înfiinţat.
Ce au declarat parlamentarii clujeni Elena Uioreanu (PNL) şi Cornel Itu (PSD) despre decizia Curţii Constituţionale de respingere a proiectului de modificare a Constituţiei.
Curtea Constituţională a decis, duminică, în urma analizei proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, că acele modificări aduse modului în care preşedintele desemnează candidatul la funcţia de premier sunt neconstituţionale.
Deputatul Radu Stroe a declarat, duminică, la sosirea la sediul PNL pentru şedinţa informală a conducerii partidului, întrebat dacă PNL ar trebui să rămână la guvernare, că acest lucru "este obligatoriu".
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 10 mondial, a câştigat, duminică, turneul de la Doha (Qatar), înregistrând al şaptelea să succes în circuitul WTA şi primul la o competiţie de categorie Premier 5.
Persoanele care obişnuiesc să lase comentarii la diverse materiale şi articole publicate pe internet pot afişa trăsături narcisiste, psihopate şi sadice, care se accentuează cu cât petrec mai mult timp online, se arată într-un studiu realizat de o echipă de cercetători canadieni.
Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit, în urma analizei proiectului de revizuire a Constituţiei, că acea modificare potrivit căreia persoanele fizice şi juridice sunt obligate să se prezinte în faţa unei comisii parlamentare este neconstituţională.
Vicepreşedintele PNL Cristian Adomniţei susţine că nu există nicio presiune din teritoriu asupra lui Crin Antonescu privind rămânerea PNL la guvernare, adăugând că nu ştie dacă USL va mai rezista.