Secretarul comunei Horea, Corneliu Olar, spune că moţii din comună au făcut o cruce de lemn pe care o vor amplasa, marţi, în locul unde se află epava avionului, urmând ca preotul din localitate să oficieze o slujbă în memoria pilotului şi studentei care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic.
O înregistrare audio a ultimei convorbiri dintre Adrian Iovan şi turnul de control de la Sibiu arată discuţiile pe care pilotul le-a avut în încercarea de a găsi o soluţie pentru a ajunge la Aeroportul din Oradea.
Pilotul Adrian Iovan a murit în urma unui şoc traumatic, combinat cu un şoc hipotermic, iar în cazul studentei decesul a fost cauzat de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie, a declarat şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, Gheorghe Vieru.
Floarea Mihai, pacienta de la Institutul Clinic Fundeni pentru care echipa de patru medici se deplasa la Oradea în timpul accidentului aviatic, se afla pe listele de aşteptare din anul 2011.
Aurelia Ion, studenta care a murit în accidentul aviatic din Apuseni era voluntară în cadrul programului de transplant. Tânăra este studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din București.
Gheorghe Giurgiu, un localnic de 33 de ani din satul Pietreasa (Alba), a fost cel care, alături de doi consăteni, a ajuns primul, luni seară, la locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni şi au încercat să îi ajute pe răniţi, îmbrăcându-i cu hainele proprii şi făcându-le foc să se încălzească.
Dr. Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic petrecut ieri lângă Beliş, este transferat chiar în aceste clipe cu un avion la Bucureşti.
Senatorul democrat liberal clujean, Alin Tişe, consideră că ministrul de Interne, Radu Stroe, ar trebui să demisioneze sau să fie demis de Primul Ministru, pentru intervenţia stângace în cazul avionului medical care s-a prăbuşit luni.
Echipa medicală care se afla în avionul prăbuşit în Munţii Apuseni luni după-amiază era condusă de dr. Radu Zamfir de la Spitalul de Urgenţă Fundeni. El se numără printre cei cinci care au supravieţuit teribilului accident.