Două cranii umane au fost găsite, miercuri, la groapa de gunoi din satul ieşean Conţeşti, comuna Valea Seacă, de către un bărbat care trecea prin zonă şi care l-a anunţat pe preotul din localitate, acesta, la rândul său, anunţând Poliţia.
Consiliul european a decis că, dacă până la următorul summit european, de peste două săptămâni, Rusia nu începe negocierile cu Ucraina, pot fi luate o serie de măsuri, respectiv restricţii de călătorie pentru demnitari şi îngheţarea activelor aflate pe teritoriul UE: depozite, bunuri, acţiuni.
Uniunea Europeană a adoptat o serie de sancţiuni politice împotriva Rusiei, suspendând negocierile pe tema acordului privind vizele şi ameninţând cu măsuri economice dacă situaţia din Ucraina nu se va îmbunătăţi.
Deși a cedat cu 21-28 în fața unguroaicelor de la Fehervar, „U” Jolidon forțează calificarea în semifinalele Cupei EHF. Partida retur are loc duminică, în Ungaria, de la ora 17.00.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că instrumentul "hard" pentru situaţia în care şeful statului, Traian Băsescu, nu ar fi numit noii miniştri ar fi fost suspendarea din funcţie, el arătând că nu se doreşte folosirea acestuia de către actuala coaliţie guvernamentală.
Delia Torilia este medic rezident în anul I şi câştigă lunar 920 de lei, bani care abia îi ajung să-şi achite chiria şi întreţinerea. În aceeaşi situaţie se regăsesc majoritatea rezidenţilor clujeni.
Clujenii care locuiesc în blocurile noi de pe strada Colinei, din cartierul Mănăştur au de parcurs o bucată de drum extrem de proastă până când ajung acasă.