Președintele International Rugby Board (IRB), Bernard Lapasset, a felicitat naționalele Georgiei și României pentru calificarea la Cupa Mondială din 2015 din Anglia, după succesele înregistrate sâmbătă în meciurile din grupa 1A a Cupei Europene a Națiunilor, care le-au asigurat participarea la cea mai importantă competiție internațională din sportul cu balonul oval.
Un mandat de arestare a fost emis pe numele lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei sâmbătă, pentru "uciderea în masă" a civililor, a anunţat luni ministrul interimar de Interne Arsen Avakov într-un mesaj postat pe Facebook.
Universitatea Babeș-Bolyai organizează marţi, 25 februarie 2014, de la ora 17, în Aula Magna, ceremonia de lansare a Colegiului Profesional de Performanţă Academică al Universității Babeș-Bolyai.
Simona Halep a urcat de pe locul 9 pe locul 7 WTA, cu 4.435 de puncte, egalând cea mai bună clasare a unei jucătoare de tenis din România, performanţă înregistrată de Irina Spîrlea în 1997, conform ierarhiei WTA, care a fost publicată luni.
Inventatorul sângelui artificial, Radu Silaghi-Dumitrescu, este cel mai tânăr clujean care a primit titlul de 'Senior al cetăţii', distincţie care se oferă în fiecare an în cadrul Balului Operei, ce se organizează la Cluj de 19 ani.
Parlamentul ucrainean urmează să se întrunească luni dimineaţa în vederea formării unui nou Guvern, după destituirea lui Viktor Ianukovici din funcţia de preşedinte, care deschide calea către o nouă eră în această ţară aflată în criză de trei luni.
O fetiţă de patru ani a ajuns duminică la spital după ce a încercat să traverseze DN 17 prin loc nepermis, accidentul având loc la intrarea în localitatea Crainimăt din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs luni, la ora 02.22, în zona seismică Vrancea, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 106 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs duminică, la ora 23.55, în zona seismică Vranccea, judeţul Buzău.