Aproape 900.000 de cetățeni români își sărbătoresc onomastica de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit datelor statistice ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu ANBPR, Filiala Cluj, organizează sub egida Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor, ediţia a X-a (22-25 aprilie 2014) o serie de manifestări culturale.
Drew Barrymore şi soţul ei, consultantul în artă Will Kopelman, au devenit din nou părinţi, actriţa americană dând naştere, marţi, unei fetiţe, care a primit numele de Frankie.
Două cadavre, între care cel al deputatului Vladimir Rybak din partea partidului Batkivșcina (al fostului premier Iulia Timoșenko), au fost descoperite într-un râu în apropiere de orașul ucrainean Slaviansk, a confirmat marți Ministerul ucrainean de Interne.
Feroviarii au oprit lucrul miercuri dimineaţă, de Ziua Feroviarilor, şi timp de două ore circulaţia pe calea ferată este blocată, iar trenurile de călători staţionează în gări sau pe traseu, protestul având loc, potrivit sindicaliştilor, în urma eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă.
Un clujean a sesizat faptul că la ieşirea de pe strada Abrudului în strada Tribunul Vlăduţiu există o porţiune periculoasă unde se pot produce în orice moment accidente rutiere.
Din cei aproape 12.500 de şomeri din judeţul Cluj, doar 28 vor beneficia, începând de luna viitoare de cursuri de formare profesională din cauza interesului extrem de scăzut al beneficiarilor.
Un consilier local PNL va fi înlocuit, săptămâna viitoare, de o altă persoană desemnată de PSD. Aceasta nu este prima modificare a componenţei Consiliului Local Cluj-Napoca.
Cei 50.000 de bujori de stepă din unica rezervaţie de acest gen din România şi din Europa sunt în pericol. Plantele cresc pe o suprafaţă totală de 3,5 hectare.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a solicitat Consiliului Judeţean Cluj, certificatul de urbanism pentru un sector al Autostrăzii Transilvania.