Firmele vor putea plăti taxele şi impozitele locale online pe platforma ghiseul.ro, ca urmare a extinderii Sistemului Naţional Electronic de Plată Online (SNEP) a taxelor şi impozitelor şi pentru persoane juridice, a declarat Delia Popescu, preşedintele Agenţiei pentru Agenda Digitală a României.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 191 voturi ”pentru”, 114 voturi ”împotrivă” şi 16 abţineri, proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, reprezentanţii PDL şi PNL anunţând că vor contesta proiectul la Curtea Constituţională.
Un accident rutier grav s-a produs pe strada Oașului din Cluj-Napoca. Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, din Florești, a derapat din cauza vitezei excesive si a intrat cu mașina într-un stâlp de susținere al unui capăt de pod.
Distracţie cu final dramatic pentru doi copii în vârstă de 12, respectiv 15 ani, din Dej. Cei doi s-au electrocutat după ce s-au urcat pe un tren staţionat în gara din localitate. Martorii au povestit că cei doi copii se jucau pe trenul de marfă iar la un moment dat în jurul orei 21.30 acesta a pornit.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că neinvitarea preşedintelui Traian Băsescu la aniversarea Senatului reprezintă "o situaţie anormală, ca multe din aceşti 10 ani de mandat".
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au obţinut locurile I şi II la concursurile regionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat în faza zonală - regiunea Transilvania-Nord.
Senatul României a început, marţi, şedinţa solemnă consacrată aniversării a 150 de ani de la înfiinţare, la care participă foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, dar la care lipseşte preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, care nu a fost invitat de preşedintele Senatului.
La data de 16 iunie, poliţiştii clujeni au reţinut pentru 24 de ore 3 bărbaţi care ar fi sustras, în repetate rânduri, ţigări din incinta unor magazine din Cluj-Napoca. Valoarea totală a prejudiciului este de aproximativ 6.000 lei.