Senatorii au decis, astăzi, că jurisdicţia de soluţionare a cauzelor privind încălcări ale reglementărilor antidoping o au doar instanţele sportive, instanţa de ultim grad fiind Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat astăzi, la Cluj, că nu renunţă la demersul privind suspendarea lui Traian Băsescu până în ultima zi de mandat a acestuia.
Nou venitul atacant Férébory Doré este impresionat de unitatea grupului la echipă și își dorește mai întâi de toate să demonstreze că merită să fie titular, pentru ca mai apoi să devină goalghetter la CFR Cluj.
Preşedintele PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, cataloghează remarca ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, conform căreia “nu e treaba Guvernului să creeze locuri de muncă”, drept o remarcă sfidătoare şi jignitoare la adresa românilor, dar care reprezintă adevărata mentalitate a actualului Guvern.
Două femei sunt cercetate de poliţiştii clujeni, sub acuzaţia de înşelăciune şi fals în înscrisuri, pentru că au vrut să acceseze cu acte false un fond de 15.000 de lei.
Clubul Sportiv de Orientare Dudu-Florești, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj și Federația Română de Orientare organizează în perioada 19-21 septembrie 2014, Campionatele Naționale Sprint, Medie Distanță (MD)și Lungă Distanță (LD), Cupa Cluj-West Open 2014 și Cupa AJO Cluj.
Un bărbat şi o femeie, de 43 şi 38 de ani, sunt cercetaţi pentru fals în declaraţii şi tentativă de înşelăciune. În acest fel ar fi urmărit obţinerea unei despăgubiri pentru avarierea unui autoturism.
Conducerea clubului Oțelul Galați a hotărât să îl demită pe antrenorul Hans Michael Weiss din cauza rezultatelor slabe ale acestuia cu echipa avându-l pe tehnicianul german la „cârmă”.
Candidatul la preşedinţie şi totodată preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a criticat, astăzi, la Cluj-Napoca, respingerea de către deputaţi a ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor. În opinia lui Tăriceanu, unii parlamentari nu ştiu unde le este locul.