Politică

Iohannis: PNL ar putea avea majoritate în Parlament în 2015 şi ar putea schimba Guvernul

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a anticipat marţi că mai mulţi parlamentari ar putea abandona coaliţia premierului Victor Ponta în următoarele săptămâni într-un număr suficient de mare pentru a conduce la căderea Guvernului anul viitor, relatează Reuters, în pagina electronică.

Într-un interviu acordat Reuters, Iohannis a anticipat că votul prezidenţial va eroda majoritatea controlată de Partidul Social-Democrat al lui Ponta şi aliaţii săi.

"Toată lumea vrea să fie de partea câştigătoare. Prin urmare, este posibil ca în următoarele săptămâni sau luni să avem schimbări în Parlament", a declarat Iohannis la sediul Partidului Naţional Liberal din Bucureşti.


"Aşadar, este posibil ca în 2015 să avem această schimbare care să ofere Partidului Naţional Liberal o majoritate, care va fi folosită pentru a schimba Guvernul", a declarat el.

Preşedinţia îi oferă lui Iohannis posibilitatea de a alege un nou premier în cazul succesului unei moţiuni de cenzură, dar aceasta înseamnă ca zeci de parlamentari să abandoneze actuala coaliţie guvernamentală, înaintea alegerilor generale din 2016.


Ca preşedinte, Iohannis a promis o abordare mult mai conciliantă decât cea a preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu. "Trebuie să fiu foarte clar, este evident că prim-ministrul şi cu mine am avut o competiţie şi s-au produs multe prejudicii", a spus Iohannis. "Dar competiţia s-a încheiat: avem un câştigător şi avem o ţară de condus", a adăugat el.

abonare newsletter