Liberalii au aprobat, sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional al noului PNL, criteriile de fuziune dintre cele două partide componente şi la nivel judeţean. Totodată, a fost abordat şi subiectul alegerilor parţiale, care se pare că vor avea loc în 22 martie. În ceea ce priveşte şefia CJ Cluj, consilierul judeţean Mihai Seplecan îşi menţine intenţia de a candida şi este susţinut de colegii săi liberali.
Cetățenii români de naționalitate maghiară din Transilvania ar putea să se considere „cetățeni de rangul doi”, a declarat Semjen Zsolt. Vezi în ce context a spus oficialul maghiar aceste lucruri greu de acceptat.
Preşedintele Comisiei de control SRI Georgian Pop a anunțat că audierea conducerii intrerimare a SRI va fi făcută de către comisie după finalizarea anchetei interne din cadrul Serviciului cu privire la acuzele aduse recent de Elena Udrea.
Directorul interimar al Serviciului Român de Informaţii a devenit generalul-locotenent Florian Coldea, după ce fostul director George Maior şi-a dat demisia marţi, 27 ianuaire, din funcţia pe care a ocupat-o opt ani de zile.
Trei tineri cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani, acuzați de favorizarea infractorului, au fost arestați pentru 30 de zile, anunţă reprezentanţii IPJ Cluj.
Liderul grupului fostului PDL din Senat, Dumitru Oprea, a anunţat duminică la finalul şedinţei grupurilor parlamentare PNL că la Senat liberalii ar avea o majoritate negociată, iar la nivel informal este vehiculată varianta preluării şefiei acestei camere a Parlamentului de către Vasile Blaga.
Senatorul Mircea Geoană a lansat duminică, la Romexpo, un nou proiect social-democrat intitulat "România noastră", susţinănd că această iniţiativă va schimba majoritatea în Parlament, iar în luna martie va fi instalat un nou Guvern.
După aproape două săptămâni de antrenamente sub comanda lui George Ogăraru şi Alfons Groenendijk, Sergio Zijler a semnat un contract valabil pentru următoarele şase luni cu gruparea din Cluj.
Biroul pentru Studenți cu Dizabilități (BSD) al Universității Babeș-Bolyai (UBB) a demarat un program unic în România, de antrenamente de para-agilitate, care reprezintă un sport ce presupune conducerea câinilor printre obstacole de către persoane cu dizabilități.