Externe
Rar vezi așa ceva. Republicanii și democrații americani contestă cot la cot retragerea trupelor din România.
În Statele Unite ale Americii, republicanii și democrații ajung rar la un consens. Au făcut-o acum, după decizia administrației Trump de a retrage militari americani, congresmenii ambilor părți au transmis că mișcarea de la Casa Albă riscă să pericliteze o eventuală pace în Ucraina.
Retragerea soldaților americani din România, criticată de republicani și democrați în SUA | Foto: depositphotos.com / Fotografie ilustrativă
Într-un moment atipic de consens politic, congresmeni democrați și republicani au criticat decizia administrației Trump privind reducerea trupelor din România, potrivit presshub.ro.
Printr-o scrisoare pe care i-au înaintat-o Secretarului Apărării al SUA, Pete Hegseth, congresmani indică faptul că mișcarea îi transmite un semnal greșit președintelui rus Vladimir Putin și riscă să submineze procesul de încetare a focului în Ucraina, a relatat Kyiv Post.
Congresmanii au transmis o scrisoare prin care condamnă Războiul Rusiei cu Ucraina și prezintă pericolele pe care le prezintă Federația Rusă la adresa mai multor state membre NATO, în special cele din flancul estic.
Congresmenii au indicat faptul că incursiunile dronelor în spațiul aerian al statelor NATO și continuitatea războiului hibrid reprezintă un gest de escaladare majoră care trebuie tratat cu seriozitate.
„În ultima vreme, incursiunile dronelor Rusiei în Polonia, survolarea teritoriilor Estoniei și României și utilizarea războiului hibrid împotriva NATO ne demonstrează că pericolul persistă”

România, loc strategic pentru soldații amercani
Congresmenii insistă că acțiunea sabotează eforturile administrației de a găsi o soluționare a conflictului favorabilă Ucrainei.
„Retragerea a câteva sute de trupe de pe Flancul Estic NATO, în timp ce Războiul din Ucraina continuă, subminează speranța noastră bipartizană de a pune capăt războiului în termenii Ucrainei.”
De asemenea, aceștia indică faptul că decizia „oferă muniție Kremlinului” care profită de faptul că „Statele Unite se retrag de pe continent când Ucraina și Europa au cea mai mare nevoie de continuarea sprijinului SUA”
În scrisoare mai este prezentat faptul că poziția strategică a României, cât și respectarea constantă a angajamentelor față de NATO face din ea o componentă esențială a securității NATO pe Flancul Estic. Este subliniat faptul că România s-a demonstrat capabilă de găzduirea personalului militar American și a rachetelor defensive (Aegis Ashore).
„Pe măsură ce NATO și-a întărit puterea de descurajare, inclusiv prin acceptarea investirii unui procent 5% din PIB pentru Apărare, România a respectat consistent cerințele NATO și s-a dovedit o gazdă fiabilă și capabilă pentru militarii americani. Pe lângă contribuțiile la securitatea din Marea Neagră și găzduirea unui detașament de rachete defensive Aegis Ashore, Bucureștiul a demonstrat o hotărâre perpetuuă în sprijinirea securității colective NATO”.
La finalul scrisorii, semnatarii cer reconsiderarea deciziei și o explicație acordată Congresului privind relațiile transatlantice și consolidarea apărării în Europa.
În timp ce Democrații au criticat politica externă a administrației Trump, Republicanii au fost mult mai rezervați în acest aspect. Astfel, consensul reprezintă un moment aparte față de noua politică externă americană.
Acțiunea Congresului are și o importanță extraordinară, întrucât acesta are puterea de a bloca decizia Pentagonului și a Casei Albe, relatează Kyiv Post.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: deposiphotos.com
CITEȘTE ȘI:
