Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat, duminică, la Câmpia Turzii, unde a asistat la un exerciţiu militar româno-american, că în acest an sunt planificate peste 340 de exerciţii de instruire, din care aproximativ 40 vor fi organizate împreună cu partenerii din NATO şi UE.
Un fragment metalic găsit la locul accidentului ar indica faptul că avionul companiei Malaysia Airlines care efectua cursa MH17 a fost doborât în estul Ucrainei de o rachetă sol-aer Buk de fabricaţie rusească, a anunţat joi postul de televiziune olandez RTL, relatează Eurnonews, potrivit Mediafax.
De săptămâna viitoare, în Paris şi în împrejurimi se va circula alternativ, în funcţie de numerele de înmatriculare ale maşinilor. Decizia a fost luată de primăria capitalei franceze din cauza nivelului ridicat al poluării în oraş.
Senatul şi Camera Deputaţilor au în lucru, săptămâna care urmează, trei cereri din partea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, pentru deputatul liberal Theodor Nicolescu şi senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov.