Incident deosebit de grav marţi după amiaza în Piaţa Mărăşti. Un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi fluturând un cuţit într-o mână, ameninţa pe oricine întâlnea în cale că îl va înjunghia. Alertaţi, trecătorii au sunat imediat la 112, iar până la venirea poliţiştilor, mai mulţi agenţi de pază din zonă au intervenit şi l-au imobilizat imediat pe scandalagiu.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă în Transilvania și în majoritatea țării începând de miercuri, 6 mai, de la ora 21.00, până joi, 7 mai, la ora 21.00.
Compania Romprest şi alte firme a fost verificată în perioada 20.08-11.12.2014 de procurori pentru modul în care au fost respectate legile fiscale. Anchetatorii au dispus şi măsuri asiguratorii pe bunuri mobile şi imobile, precum şi pe conturi ale suspecţilor. Patronul Romprest, Florian Walter, a fost pus sub urmărire penală în acest dosar, dar nu a fost găsit până în acest moment.
Anchetatorii fac percheziţii, miercuri dimineaţă, la mai multe firme, între care societatea de salubrizare Romprest, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de aproximativ 4,5 milioane de euro, în acest caz fiind vizat şi omul de afaceri Florian Walter.
Un student din Cluj-Napoca a creat o aplicație pentru transportul în comun din oraș, după modelul celei care funcționează în prezent în Viena. Aplicația îi ajută pe clujeni să își cumpere bilete cu telefonul, să caute un autobuz între două destinații sau să consulte orarul mijloacelor de transport public.
CCR a admis, miercuri, sesizarea depusă de PNL faţă de hotărârea Senatului în cazul reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova. Cazul este fără precedent, prin urmare Comisia juridică a Senatului este aşteptată să decidă ce înseamnă punerea în aplicare a deciziei CCR.
Instanţa supremă a amânat miercuri, pentru 15 mai, pronunţarea sentinţei în dosarul în care ministrul Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane sunt judecaţi pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.