Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat astăzi la Cluj că își dorește să îl aibă în echipa sa pe sociologul clujean Vasile Dâncu, pentru că social democrația are nevoie de acesta.
Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat vineri la Cluj că declinul acestei organizații și-ar putea avea rădăcinile în alegerile locale din 2004, când Ioan Rus nu doar că nu a fost ajutat, dar măcar trebuia să fie lăsat în pace.
Vicepreședintele PNL Raluca Turcan a anunțat vineri, la Cluj, că liberalii cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituționala pe OUG 41/2015, o “ordonanță-mamut” prin care au fost comasate nejustificat ordonanțe pe mai multe domenii, modificându-se mai multe legi, inclusiv Legea Educației Naționale.
Arhitectul Șerban Țigănaș, președinte al Ordinului Arhitecților din România, i-a trimis o scrisoare deschisă primarului Emil Boc prin care îi cere oprirea lucrările începute recent pe malul Someșului. Pe de altă parte, sute de clujeni au anunţat că vor ieşi în stradă să protesteze nemulţumiţi că spaţiul verde de pe malul Someşului va dispărea.
Polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat care ar fi sustras bunuri dintr-o locuință şi prin care ar fi creat un prejudiciu de circa 2.000 de lei.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat joi că lucrările de reabilitare la Calea Moţilor vor fi finalizate până mâine prin turnarea celui de-al doilea strat de asfalt dar că, în continuare, circulaţia rutieră va fi restricţionată pentru că “pe stradă încă se lucrează”.
Polițiștii rutieri au acționat în zona străzii Dorobanților, din municipiul Cluj-Napoca, pentru impunerea legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulaţie.
Procesul în care Marian Oprişan, trimis în judecată de DNA în 2006, este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals, a fost amânat, vineri, pentru a patra oară de Curtea de Apel Cluj, pentru audierea martorilor propuşi de apărare, după ce la termenul trecut au fost audiţi martorii propuşi de DNA.
Omul din spatele firmei SC Confort SA care a câştigat licitaţia pentru Centrul de Deşeuri, ulterior firma intrând în insolvenţă, a fost reţinut joi seara pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.