Actualitate

Primarul Turzii despre posibilul depozit de deșeuri de la Turda: „La noi încă nu s-a prezentat nimeni cu nici o documentaţie, nu a depus nimeni nici o solicitare şi nici nu am luat în discuţie sau să dăm vreo aprobare în acest sens”

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat, joi, că deşeurile menajere din judeţ vor putea fi depozitate în perioada următoare, pe o rampă temporară amenajată pe o suprafaţă de 8.700 de mp lângă municipiul Turda unde acestea vor putea fi stocate pe o perioadă de cel puţin un an, până la finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). O firmă de salubrizare din Bucureşti a achiziţionat 30 de hectare în extravilanul municipiului Turda pentru viitoarea rampă, iar în cazul în care CMID nu se va finaliza într-un an de zile, aceasta va fi extinsă. Primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie, spune că nu a auzit de construirea unei rampe temporare la el în oraş, că nu a văzut nicio documentaţie şi spune că până la emiterea unui aviz de construcţie trebuie să se gândească cum va afecta comunitatea.





Actualitate

Cum tratează Consiliul Judeţean problema finalizării Centrului de Deşeuri: Facem cât vom putea. Negocierile cu Atzwanger au eşuat, finalizarea CMID, din banii instituţiei

După mai multe ultimatumuri şi acuzaţii, negocierile dintre Consiliul Judeţean Cluj şi constructorul Centrului de Deşeuri, societatea Atzwanger, au eşuat. În aceste condiţii, conducerea Consiliului Judeţean spune că este posibilă organizarea unei noi licitaţii şi recunoaşte ca restul lucrărilor să nu mai fie făcute din bani de la Uniunea Europeană ci din bugetul instituţiei.

Politică

Cine i-a promis la Seplecan marea cu sarea la alegerile de anul viitor. “Mihai, dacă tu vei debloca situaţia cu deşeurile la Cluj, la anul vei putea candida la ce funcţie doreşti”

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan a dezvăluit joi că i s-a promis că anul viitor va putea candida la orice funcţie doreşte dacă rezolvă criza gunoaielor în judeţ. “Am deblocat situaţia, am adus firma din Bucureşti care va construi o rampă temporară la Turda, aştept să punem prima tonă de deşeuri acolo şi după aceea vă voi spune la ce funcţie voi candida în judeţul Cluj”, a dezvăluit Seplecan.



Ultimele Stiri

abonare newsletter