În şedinţa de Consiliu Local de vineri a fost votat proiectul de hotărâre privind prelungirea contractelor de închiriere pentru cei care locuiesc în apartamente construite de către ANL.
Irina Begu (35 WTA) o va întâlni pe Angelique Kerber, numărul trei mondial, sâmbătă, de la ora 13,00, în primul meci de simplu al confruntării dintre echipele de tenis ale României și Germaniei, care are loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în baraj pentru menținerea în Grupa Mondială a Fed Cup.
Gala Excelenței în Mediere aduce medierea și mediul de afaceri acolo unde le este locul: împreună. Evenimentul va avea loc pe 16 aprilie, la Cluj-Napoca, și este organizat de mediatorul medieșean Anca Lucia Stancu.
Lucrători ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Cluj şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj au destructurat, în noaptea de joi spre vineri, o reţea prin intermediul căreia se sacrificau şi comercializau ilegal animale.
Creșterea recentă a prețurilor din segmentul imobiliare și construcții a dus la o infuzie de capital pe piața de acest gen în zone precum Capitala, orașele din Centrul și Nord-Vestul țării dar și sudul. Construcțiile au luat amploare mai ales după a doua jumătate a anului 2014, în Cluj-Napoca, în zone precum Florești, centrul orașului, Borhanci și Mănăștur.
Consiliul Județean Cluj, împreună cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, organizează duminică, 17 aprilie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, Ziua Porților Deschise la Castelul Banffy din localitatea Răscruci, comuna Bonţida.
Social democrații clujeni au anunțat astăzi oficial că îl vor susține pe independentul Octavian Buzoianu în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca, în locul Aureliei Cristea. Aceștia au semnat acordul de colaborare cu ALDE, pentru alegerile locale din această vară.
Situația clubului de fotbal “U” Cluj este una delicată de foarte multă vreme. Fostul patron, Florian Walter este în arest, Primăria nu se implică pentru salvarea echipei, iar falimentul este la un pas.
Nu mai puţin de trei companii aeriene oferă zboruri de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu spre Bucureşti, după ce Tarom a deţinut monopol ani la rândul.