Clujenii care vor avea mâine drum în centrul orașului vor avea parte de o surpriză “verde”. Peretele unei clădiri va fi acoperit în întregime cu origami verzi.
Castanii din Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, de pe latura nord-estică a Catedralei Ortodoxe, au fost tăiaţi de Primărie. Reprezentanţii administraţiei locale spun că arborii prezentau pericol de prăbuşire.
În campanie electorală, consilierii locali s-au arătat foarte interesaţi de nemulţumirea cetăţenilor de pe strada Aiudului privind construirea unui bloc între case încât au acceptat să verifice situaţia la faţa locului şi abia apoi să voteze PUD-ul.
Fostul primar al municipiului Dej după Revoluție, Alexandru Lăpușan, a fost găsit mort marţi dimineaţă, cauzele decesului rămânând deocamdată necunoscute. Social-democratul a fost și ministru al Agriculturii.
Odată cu venirea căldurii, parcurile din Cluj au început să fie frecventate de clujeni tot mai des. Nu de puţine ori, însă, părinţii nu-şi simt în siguranţă copiii din cauza celor care vin în parc însoţiţi de câinii personali. Cine răspunde dacă un copil este sfârtecat la propriu de un câine agresiv?
Cel mai mare festival de film din România începe peste 10 zile la Cluj-Napoca. Între 27 mai și 5 iunie, Festivalul Internaţional de Film Transilvania va aduce o selecție de filme unul și unul, concerte cu trupele momentului, expoziții, dezbateri și petreceri.
Proiectul care modifică Legea avocaturii a fost retrimis marţi din plenul Camerei Deputaţilor la Comisia juridică pentru trei săptămâni, la propunerea grupului parlamentar al PNL. Liberalii cer amendarea legii.
Luni, Sorin Apostu a fost pus în libertate, după ce Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins luni contestaţia făcută de Direcţia Naţională Anticorupţie la decizia Judecătoriei Bistriţa prin care s-a admis eliberarea condiţionată a acestuia.