Naționala de baschet masculin a Spaniei, campioana europeană și a doua selecționată din topul mondial după SUA, va face parte din grupa României, găzduită de Cluj la Eurobasket 2017.
Cunoscutul scriitor Radu Paraschivescu şi-a lansat marţi seară la Cluj cea mai recentă carte a sa, "Aștept să crăpi (de astăzi în prime-time)” şi a mărturisit că iubeşte România tocmai pentru că are metehne.
Persoanele care obțin venituri din închirierea bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, trebuie să completeze și să depună la ANAF Declarația 220 privind venitul estimat/norma de venit (Formularul 220), în maxim 30 de zile de la încheierea contractului, anunță într-un comunicat Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Potrivit agenților imobiliari clienții pentru acestă categorie sunt “floare rară”, iar cei care li se adresează o fac din curiozitate să vadă cum arată un astfel de apartament, fără vreo intenție de a cumpăra