Conf. dr. Nadim Al Hajjar de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie prof. dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca este unul dintre cei mai apreciați chirurgi din zonă. Aproape 80% dintre cazurile pe care le operează într-un an sunt cancere. Este un semnal de alarmă pentru noi toți, de aceea specialistul ne atrage atenția că trebuie să facem controale periodice chiar dacă nu ne doare nimic și să fim atenți la stilul de viață.
Echipa naţională de fotbal feminin a României a învins cu 4-0 Grecia marţi la Cluj, dar va avea de trecut barajul cu Portugalia pentru a ajunge la Euro. Fetele antrenate de Mirel Albon au fost devansate la goluri marcate de Rusia, care a prins ultimul loc ce duce direct în Olanda 2017.
Anul trecut, mai exact pe 12 iunie, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj la acea dată Mihai Seplecan şi managerul de proiect al Centrului de Deşeuri Mariana Raţiu anunţau cu surle şi strâmbiţe că firma Nordconforest, câştigătoarea licitaţiei, are la dispoziţie un an de zile să închidă groapa de gunoi de la Pata Rât şi să ecologizeze zona.
Luna noiembrie transformă Cluj-Napoca în centrul industriei dedicate tehnologiei. Din 11 în 20 noiembrie, orașul de pe Someș găzduiește prima ediție a Cluj Technology Festival, eveniment de anvergură ce aduce împreună companii, antreprenori și programatori, cu toții pasionați de tehnologie și inovare în diversele sale forme.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a anunţat miercuri că instituţia a finalizat şi atribuit contractul privind finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). Câştigătorul licitaţiei este o firmă controversată, iar patronul acesteia este un apropiat al democrat-liberalilor, afişându-se mai ales la întâlnirile onorate de greii partidului, precum fostul premier Emil Boc. Se va reedita dezastrul din perioada 2012-2014?
Trei sferturi dintre bănci (75%) se așteaptă ca Legea dării în plată să ducă la o scădere moderată a prețurilor la locuințe, în timp ce 20% dintre acestea estimează o ieftinire semnificativă, potrivit Barometrului Bancar ARB & EY - ediția 2016.
Cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj are înscrise în competiția de lungmetraj opt filme din Arabia Saudită, Italia, Germania, Filipine, Spania, Israel, Brazilia și Franța. Juriul, format din cinci membri din tot atâtea țări, va acorda și premii pentru Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu și Cea mai bună interpretare actoricească.
Elena Udrea a declarat miercuri că s-a înscris la un master de Consiliere pastorală şi asistenţă psihosocială, la Universitatea Babes Bolyai, afirmând că vrea să înfiinţeze un Institut al Fericirii, unde să ajute în mod gratuit oamenii să îşi rezolve problemele cu ajutorul religiei.