Startul oficial al „Lunii plantării arborilor” a fost dat de către Direcţia Silvică Cluj, sâmbătă 31.03.2018, printr o acţiune de împădurire în cadrul Ocolului Silvic Gilău.
După doi ani de așteptare, timp în care renovările au fost în toi, Muzeul Zoologic și-a redeschis porțile. Rezultatul însă nu este unul spectaculos. Cu toate că este cel de-al doilea muzeu zoologic ca număr de exponate după muzeul „Grigore Antipa” din București, în ceea ce privește experiența vizitării, Clujul este cu mult în urmă.
O nouă filmare aeriană de pe cele trei șantiere ale Autostrăzii A3 între Ogra și Câmpia Turzii. Imaginile surprind nodul rutier Chețani care se află pe lotul construit de Straco, apoi cei 17,9 km ai tronsonului executat de Astaldi-Max Boegl, iar la final avem ciotul de 3,6 km construit de Geiger.
Scăderea burselor americane de luni seară, care s-a rostogolit și pe cele asiatice și europene, a provocat creșterea aversiunii față de risc, monedele de la marginea zonei euro înregistrând deprecieri.
Poliţia a fost sesizată, luni noaptea la ora 22.30, cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Mehedinţi din Cluj-Napoca a fost găsită decedată o femeie de 58 de ani.
Doi tineri de 22, respectiv 32 de ani au murit sâmbătă în urma unui accident care a avut loc pe Bulevardul Muncii. Potrivit polițiștilor, un conducător auto, în vârstă de 23 de ani, care circula cu un autoturism Ford dinspre Cluj-Napoca spre Apahida a efectuat o depășire neregulamentară și a trecut peste linia continuă.
Poliţiştii clujeni au făcut o razie în pieţele Flora şi Ion Meşter, pentru prevenirea comerţului ilicit. Pentru diferite abateri constatate, aceştia au aplicat amenzi.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei aniversează Centenarul Marii Uniri prin organizarea unui congres internaţional care vizează structurile economice ale provinciilor fostului Imperiu roman.