Opera Naţională Română din Cluj-Napoca îi invită pe clujeni vineri, 30 martie, de la ora 18:30, la premiera absolută a spectacolului de balet ”Tânărul și moartea”, de Constantin Rîpă.
Bisericile din Cluj vor primi sume impresionante de la Consiliul Judeţean pentru construcția de noi lăcașuri de cult. Acţiunile culturale, educative şi cele dedicate Centenarului Marii Uniri nu se apropie nici pe departe de banii alocați bisericilor.
Fostul internaţional Ionuţ Lupescu, unul dintre candidaţii la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, a transmis un mesaj emoţionant de încurajare, marţi, după ce echipa naţională sub 19 ani a României a ratat calificarea la Campionatul European.
Un clujean a fotografiat, marți dimineața, o scenă care nu face cinste orașului de cinci stele. Pe Bulevardul Muncii, doi cai circulau nestingheriți pe carosabil, legați de o căruță, printre mașini.
Reprezentanţii PMP Cluj dezmint informaţia potrivit căreia Rareş Rusu ar fi plecat din PMP, pentru că de fapt acesta ar fi fost exclus din partid încă din 2017.
Creşterea bruscă sau tocmai, scăderea, gradelor din termometru în perioade scurte de timp ne-a afectat tuturor viaţa în această primăvară. Diferenţele de 15, 20 de grade în mai puţin de 2 zile creează reale probleme de adaptare organismului nostru.
Ministerul Finanţelor a publicat marţi un proiect normativ prin care vor scădea accizele la motorina utilizată în transporturile cu camioane mai grele de 7,5 tone şi în transporturile de pasageri în microbuze, autobuze şi autocare.
O studentă din Austria, venită prin Programul Eramus la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, povestește ce a găsit aici după o lună petrecută într-un cămin studențesc.
Un proiect imobiliar format din două clădiri de două etaje plus unul retras (locuințe și spații comerciale) va fi construit în vecinătatea cantinei studențești de pe strada B.P. Hasdeu și a viitorului parking.
Declaraţia unică privind veniturile şi CAS ale persoanelor fizice se va putea depune online după data de 16 mai, iar „de la finalul lunii iunie” plăţile obligaţiilor către bugetul de stat se vor putea face la unităţile locale ale CEC Bank, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.