Timp Liber

Zilele Clujului 2026. Vezi când vor avea loc.

Primăria a anunțat perioada în care vor avea loc Zilele Clujului anul acesta.

Zilele Clujului 2026: 4 zile de evenimente speciale  | Foto: monitorulcj.ro Zilele Clujului 2026: 4 zile de evenimente speciale | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

Cluj-Napoca se pregătește să îmbrace hainele de sărbătoare în luna mai, când va găzdui una dintre cele mai iubite și vibrante manifestări ale orașului - Zilele Clujului.



 

Zilele Clujului 2026: 21-24 mai. Sărbătoarea comunității se întoarce!”, a anunțat Primăria Cluj-Napoca, miercuri, 25 martie 2026, pe pagina de Facebook a instituției.


Timp de patru zile, centrul Transilvaniei se transformă într-un adevărat festival urban, cu peste 40 de evenimente în peste 100 de locații, dedicate comunității și diversității culturale care definesc spiritul clujean.

  • culoare
  • energie
  • concerte
  • confetti
  • paradă
  • drone și lumini
  • teatru
  • muzică clasică și folclor
  • masa comunității
  • cross, activități pentru copii și familie
  • momente de relaxare
  • distracție
  • multiculturalitate

„Toate acestea și multe altele revin în curând la Cluj-Napoca. În mai, tot orașul e în sărbătoare!”, a mai anunțat Primăria Cluj-Napoca.


Zilele Clujului reprezintă fără doar și poate contextul ideal de a ajuta oamenii să se conecteze și să creeze legături. Festivalul de suflet al clujenilor este unic prin modul în care angrenează întreaga comunitate în variatele activități propuse, iar orașul este plin de zâmbete, emoții și un optimism contagios.

Peste 250.000 de participanți la Zilele Clujului anul trecut

Ultima ediție a Zilelor Clujului a reunit peste 250.000 participanți în cele 4 zile de evenimente. Sub motto-ul «Zilele Clujului - Creează Legături», a 14-a ediție va avea loc anul acesta în perioada 21-24 mai și va pune în lumină multiplele valențe ale comunității clujene.


Devenit un eveniment de referință pentru clujeni și turiști, Zilele Clujului este o sărbătoare a întregii comunități. Primăria Cluj-Napoca subliniază faptul că implicarea comunității în conturarea programului este elementul cheie căruia i se datorează creșterea festivalului din ultimii ani.

Programul pentru Zilele Clujului 2026 va fi publicat „în curând” pe site-ul oficial al evenimentului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Zilele Clujului 2025. Sărbătoarea continuă azi, 26 mai, cu seara de muzică clasică!

Zilele Clujului, spectacol impresionant de lumini și drone. Peste 100.000 de oameni în cea de a treia zi de evenimente.

Ultimele Stiri
abonare newsletter