Timp Liber
2026, anul cu cele mai multe minivacanțe pentru români. 17 zile libere pentru concedii și „punți”.
Au mai rămas câteva zile până la finalului anului 2025 și deja suntem cu gândul la zilele libere din 2026.
Zile libere 2026: Anul cu cele mai multe minivacanțe pentru români| Foto: Pexels
În anul 2026 sunt 17 sărbători legale, iar 12 dintre acestea pică în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă că vor fi mai multe zile libere în plus față de anii trecuți. Iată care sunt zilele libere din 2026, conform zilelibere.com.
În anul 2026, Paștele ortodox va fi celebrat duminică, 12 aprilie, iar Paștele catolic va avea loc cu o săptămână mai devreme, pe 5 aprilie. Sărbătoarea de Florii va fi prăznuită de credincioșii ortodocși în ziua de duminică, 5 aprilie, iar de cei romano-catolici duminică, 29 martie.
Lista completă a zilelor libere legale în 2026
- 1 ianuarie - Anul Nou (joi);
- 2 ianuarie - A doua zi de Anul Nou (vineri);
- 6 ianuarie - sărbătoarea de Bobotează (marți);
- 7 ianuarie - Sfântul Ioan Botezătorul (miercuri);
- 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române (sâmbătă);
- 10 aprilie - Vinerea Mare a Paștelui (vineri);
- 12 aprilie - Paștele Ortodox (duminică);
- 13 aprilie - A doua zi de Paște (luni);
- 1 mai - Ziua muncii (vineri);
- 31 mai - Rusaliile (duminică);
- 1 iunie - A doua zi de Rusalii (luni) - 1 iunie - Ziua Copilului (luni);
- 15 august - Adormirea Maicii Domnului (sâmbătă);
- 30 noiembrie - Sfântul Andrei (luni);
- 1 decembrie - Ziua Națională a României (marți);
- 25 decembrie - prima zi de Crăciun (vineri);
- 26 decembrie - A doua zi de Crăciun (sâmbătă).
Calendarul minivacanțelor în 2026
Românii abia așteaptă „punțile”, adică acele zile libere care leagă sărbătorile de weekend.
În 2026, avem câteva ocazii excelente să stăm mai mult acasă cu cei dragi sau, de ce nu, să petrecem o minivacanță minunată.
Cea mai mare oportunitate este chiar la începutul anului.
Ianuarie vine cu un cadou uriaș: o posibilă vacanță de o săptămână întreagă. Avem liber pe 1 și 2 ianuarie (joi și vineri), urmează weekendul, iar apoi avem iar liber pe 6 și 7 ianuarie (marți și miercuri). Singura zi lucrătoare din această serie este ziua de luni, 5 ianuarie. Dacă îți iei concediu în acea zi, sau dacă statul decide să o facă punte pentru bugetari, te bucuri de 7 zile libere legate. Este momentul perfect să te refaci după Revelion.
O altă minivacanță sigură este la final de an, de 1 Decembrie. Pentru că Sfântul Andrei și Ziua Națională pică luni și marți, se leagă natural de weekendul dinainte. Asta înseamnă patru zile libere consecutive (28 noiembrie - 1 decembrie).
Zile libere care pică în weekend în 2026
Un subiect care revine des în discuție este ce se întâmplă cu sărbătorile legale care cad sâmbăta sau duminica. În alte țări europene, precum Marea Britanie sau Spania, angajații primesc o zi liberă în schimb, de obicei lunea următoare. La noi, legislația actuală nu prevede acest lucru, așa că aceste zile libere se pierd.
În 2026, avem ghinionul să pierdem trei astfel de zile, toate fiind sâmbăta. Prima este pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, ceea ce înseamnă că ratăm ocazia unui weekend prelungit. A doua este pe 15 august, de Sfânta Maria. Ultima zi pierdută este 26 decembrie, a doua zi de Crăciun.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
