Timp Liber

Drumuri blocate la Băișoara. „Am ajuns la capacitate maximă. Am anunțat autoritățile”

Probabil singurul loc cu zăpadă din județul Cluj, Băișoara este blocată de numărul mare de clujeni care au ieșit la săniuș.

sursă foto Facebook Dan Cenan

 

Zeci de fotografii cu drumul blocat sau cu cozi interminabile au fost postate pe rețelele de socializare, oamenii fiind nemulțumiți că nimeni nu ia nicio măsură.


Fumos, dar în același timp trist pentru această stațiune mică care adună prea mulți participanți și mai mult se stă ba la parcare abonamente la scaun și la restaurant. Din păcate, e singura stațiune care e aproape de Cluj unde te poti aventura la mică tură de ski/snowboard/sanie, ar fi frumos dacă s-ar putea mări stațiune și dota cu încă un telescaun

Bătaie de joc


Autoritățile ce fac oare? E blocat traficul, stăm de o oră

Nu se poate urca la Buscat! Drum blocat de mașini!”, sunt doar o parte din mesajele șoferilor.


Reprezentanții resortului Buscat Resort din Băișoara spun că au anunțat autoritățile despre faptul că drumul în zonă este blocat.

„Vă mulțumim că ne vizitați într-un număr așa de mare, dar am ajuns la capacitate maximă. Nu mai sunt locuri de parcare, iar drumul este blocat. Am anunțat autoritățile și sperăm să intervină în cel mai scurt timp”, au scris aceștia pe Facebook.


„Rugăm participanții la trafic care se deplasează înspre localitatea Muntele Baișorii, în zona stațiunii Buscat, să circule cu atenție sportită și să nu blocheze interseccţiile  sau căile de acces spre stațiune, cât și cele spre proprietățile alăturate. De asemenea, conducatorii auto trebuie să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în zonă. Mulțumim pentru înțelegere!”, transmit polițiștii.

CITEȘTE ȘI:

A nins ca în povești la Băișoara! Imagini spectaculoase cu zăpada, surprinse în stațiune. FOTO

POZA ZILEI. Prima zi de săniuș din acest sezon. Strat generos de zăpadă, la Băișoara

Zăpada face RAVAGII! Drum blocat, două utilaje de deszăpezire, în ȘANȚ între Feleacu și Micești. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter