TIFF

Porumboiu: „Pentru mine, Oscarurile nu sunt trofeul cel mare, dar Mungiu are șanse mari”.

„Este din ce în ce mai greu să faci filme în zilele noastre”, spune fără menajamente Corneliu Porumboiu, unul dintre cei mai importanți autori ai cinemaului românesc contemporan. „Problema nu este valoarea filmelor românești, ci marketingul”, spune regizorul.

Regizorul Corneliu Porumboiu vede cinematografia românească drept valoroasă artistic și influentă cultural, însă limitată de resurse financiare, distribuție și marketing internațional| Foto: Bianca PREDA – monitorulcj.ro Regizorul Corneliu Porumboiu vede cinematografia românească drept valoroasă artistic și influentă cultural, însă limitată de resurse financiare, distribuție și marketing internațional| Foto: Bianca PREDA – monitorulcj.ro

 

 


 

„Cinemaul a devenit un produs secundar al YouTube-ului, iar România a pierdut două generații de spectatori”. Este una dintre cele mai tranșante concluzii formulate de regizorul Corneliu Porumboiu, unul dintre cei mai importanți cineaști ai Noului Val Românesc.


 

 


Într-o discuție despre viitorul cinematografiei, bugete, Oscaruri și provocările industriei, Porumboiu a vorbit la TIFF despre dificultatea de a face filme în prezent, despre influența platformelor de streaming și despre motivul pentru care producțiile românești ajung cu greu la publicul larg. Regizorul susține că problema nu este lipsa valorii artistice, ci lipsa promovării, a starurilor internaționale și a unei piețe cinematografice suficient de puternice pentru a susține industria pe termen lung.

„Cinemaul a devenit un produs secundar al YouTube-ului”, susține regizorul Corneliu Porumboiu| Foto: Bianca PREDA – monitorulcj.ro

„Fiecare film pe care îl fac e un pas în față, dar la fel de bine poate fi și un pas în spate. Vreau să cred că fac un pas în față și sunt interesat în a explora noi lucruri. Am o carieră care se întinde pe 20 de ani, sunt fericit că încă pot face asta, pentru că este foarte greu să faci filme în zilele noastre. Sper să continui. 


Când vrei să faci un film cu un buget foarte mare intri într-o altă ligă, pentru mine e important ca fiecare film pe care îl fac să îl leg de piața, țara, unde va fi proiectat. Când te gândești să faci un film cu un buget mare, mă gândesc să îl fac în altă limbă, franceză sau engleză, ca să pot accesa un public cât mai larg. Cinemaul mainstream încă se conturează în jurul actorilor mari. Ai nevoie de un anumit actor, actor care la finalul zilei îți va aduce banii. Este din ce în ce mai greu să-ți faci un nume în zilele noastre. Câteodată scriu un scenariu cu foarte mulți figuranți, apoi mă răzgândesc, găsesc alte soluții, din lipsa banilor. Bugetul filmului și creativitatea sunt oarecum interconectate. Tot timpul lucrezi la limită, niciodată nu ai bugetul visat. Cred că până și Nolan are probleme cu bugetele (Christopher Nolan, regizor și scenarist american cunoscut pentru filme ca The Odyssey / Odiseea, Oppenheimer, Interstellar / Interstellar: Călătorind prin univers, The Dark Knight Rises / Cavalerul negru: Legenda renaște, Inception / Începutul etc – n.r.)” a spus Porumboiu, sâmbătă, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. 

„Am visat să joc la Real Madrid, dar am ajuns regizor”. Mărturisirea lui Corneliu Porumboiu.

Porumboiu vorbește fără ocolișuri despre dificultatea de a face filme în prezent, despre influența platformelor de streaming și despre motivul pentru care producțiile românești ajung cu greu la publicul larg| Foto: Bianca PREDA – monitorulcj.ro

„Dacă ar fi să vorbim de regizori sau actori care m-au impresionat depinde de subiect, depinde de filmul la care lucrez, genul pe care vreau să-l explorez. Umorul din filmele mele e instinctiv, vreau să fac publicul să plângă, dar nu reușesc. Nu funcționează. Prima dată a fost Cristi Puiu cu Moartea domnului Lăzărescu, succesul a venit de nicăieri, eu nu mă așteptam, problema a fost cum să ne descurcăm cu succesul. Eu încerc să dau ce am eu mai bun cu fiecare film pe care îl fac, altfel sunt 20 de ani de carieră, mă focusez pe fiecare film pe care îl fac. Am avut și proiecte care n-au mai văzut lumina, am scris scenarii care nu s-au materializat în filme. Câteodată începi să scrii și realizezi că nu e ceea ce trebuie, altă dată sunt proiecte pe care le las puțin deoparte, asta nu înseamnă că le abandonez total. Dar am avut proiecte la care am renunțat. Câteodată am simțit că scenariul e atât de schematic încât nu am vrut să regizez. Am petrecut și doi ani pe un scenariu și mi-am pierdut interesul.


În tinerețe am jucat fotbal, visam să joc la Real Madrid, nu eram așa de bun. Ieri m-am întâlnit cu un prieten pe care l-am întrebat ce vrea să facă în viață și mi-a răspuns matematică, dar dacă nu merge o să fac cinema. Și eu am jucat fotbal, nu am fost deloc bun, nu eram pasionat, apoi am mers spre management, ulterior regizor. Toate filmele mele au 90 de minute, ca la fotbal, cred că e ceva acolo, am vrut să fac filme de trei ore, dar am o limită de 90 de minute”, a mai spus regizorul.

Porumboiu: „Este aproape imposibil să faci bani din cinema în România”

Pentru Corneliu Porumboiu, fiecare film este o miză. După 20 de ani de carieră, regizorul vorbește despre bugete insuficiente, scenarii abandonate și despre o industrie în care creativitatea depinde tot mai mult de bani, staruri și piață.| Foto: Bianca PREDA – monitorulcj.ro

Întrebat cum poate ajuta statul român dezvoltarea cinematografului românesc, Porumboiu spune că avem Centrul Național al Cinematografiei (CNC) care ajută și funcționează în toată Europa.

„Mai mult? Cred că regiunile sau primăriile ar putea să ajute. În Franța există acest sistem, ai CNC-ul care e național și apoi regiunile au fonduri care pot finanța un film pentru că filmezi în zona respectivă. De exemplu, dacă filmezi la Cluj ei consideră că promovezi cumva regiunea. Cred că partea asta dacă se poate dezvolta cumva un alt doilea strat. Apoi vine partea economică, dacă ar fi să ai un investitor privat, asta înseamnă ca cinemaul să aibă un retur, să faci profit cu un film. E aproape imposibil în România astăzi pentru că s-au pierdut 20 de ani. După Revoluție s-au închis foarte multe săli, iar generația mea și cea până în 30-50 de ani au pierdut obișnuința de a merge la cinema. E un nou segment de tineri care merg la cinema, dar care vin din zona de YouTube, de influenceri. Și ei se duc să-și vadă omul pe care îl urmăresc. Cinemaul a devenit un produs secundar la o formă de YouTube. Pentru mine e foarte greu, când pierzi două generații, e foarte greu. Sunt vremuri grele pentru cinema cu platformele de streaming, inclusiv colegii din Franța îmi confirmă asta”, a mai spus Corneliu Porumboiu.

De ce nu câștigă România Oscarul?

„România nu a ajuns încă la Oscaruri. Ce credeți că ar trebui să se întâmplă să ajungem și noi acolo, sunt o grămadă de filme foarte bune românești care câștigă în festivaluri, dar nu câștigă trofeul cel mare.

Pentru unii e trofeul cel mare, pentru alții nu. Pentru mine Oscarurile nu sunt trofeul cel mare. Dar cred că anul acesta Cristian Mungiu are șanse la Oscar. Încă nu am văzut filmul, dar subiectul e foarte bun și sper să câștige. Oscarurile sunt alt tip de concurs. Trebuie să îi faci pe membrii Academiei să intre într-o sală și să urmărească un film. E o mare problemă. Trebuie să cheltui bani. Dar Cristian are șanse anul acesta. Când ai actori ca Sebastian Stan și Renate Reinsve lumea, dar și membrii Academiei, vor să vadă filmul și automat nu trebuie să scoți atâția bani. Cu Dragoș Bucur ca actor principal, noi trebuie să scoatem o grămadă de bani. Sper că nu e aici. În primul rând mergi la cinematograf să vezi filmul unui anumit regizor, dar până și Quentin Tarantino sau Martin Scorsese lucrează cu staruri de cinema ca Leonardo DiCaprio sau Robert de Niro. 

Vreau să mă simt inspirat de actorii cu care aleg să lucrez, vreau ca actorul să creeze și să adauge ceva personajului. Eu pot face filmul până la un anumit nivel, lucrez mult la el, dar ca să fie super bun am nevoie de actori buni. Pentru că la urma urmei fețele lor le vezi pe ecran. Vreau ca actorii cu care lucrez să fie profesioniști și să creeze, nu doar să aștepte rolul.

Cred că bariera limbajului oprește România să-și atingă potențialul internațional. În lumea Marvel, DC, Disney acolo ai staruri internaționale, limba engleză, creatori care vin din YouTube. Engleza e primul criteriu, apoi starurile și urmează promovarea. Noi suntem pe piața internațională. Noi avem o atitudine provincială, pentru că noi tot timpul ne raportăm la Hollywood, direct la Hollywood. Dar dacă ne uităm la cinemaul românesc, e studiat la toate universitățile, este cunoscut de către toți cei care fac filme, inspiră multe cinemauri din Europa de Est. Problema e cum marketezi”, a încheiat Porumboiu.

Porumboiul, premiat la Gala de închidere TIFF

Dublu câștigător al Trofeului Transilvania, cea mai importantă distincție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, Corneliu Porumboiu va primi sâmbătă seara Premiul special al ediției aniversare - Trofeul TIFF.25.

Legătura cineastului cu TIFF a fost una strânsă chiar de la debutul său, A fost sau n-a fost?, care a deschis festivalul în 2006 și i-a adus primul Trofeu Transilvania. În 2008, Porumboiu a făcut parte din juriul festivalului și a regizat unul dintre cele șapte spoturi James Bond ale ediției, iar în 2009 a câștigat cel de-al doilea Trofeu Transilvania, pentru Polițist, adjectiv. În 2011, îmbrăcat în echipament de fotbal, una dintre marile sale pasiuni, regizorul a apărut pe afișul celei de-a 10-a ediții TIFF, al cărei spot era la rândul lui inspirat de A fost sau n-a fost?. De-a lungul anilor, filmele sale au fost multipremiate și în secțiunea Zilele Filmului Românesc.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

TIFF aduce toate filmele lui Corneliu Porumboiu. De la „A fost sau n-a fost?” la „La Gomera”.

Corneliu Porumboiu, despre cinematografele din România: „Va trece mult timp până ce oamenii vor reînvăţa să vină la cinema”

Succes românesc la Cannes: Filmul "Comoara", de Corneliu Porumboiu, a primit premiul Un Certain Talent

Ultimele Stiri
abonare newsletter