TIFF
Campioana care nu și-a uitat rădăcinile. Nadia Comăneci: „Datorez tot ce sunt României”. Confesiuni rare din spatele celebrității.
La jumătate de secol de la primul 10 perfect, Nadia Comăneci continuă să inspire prin modestie, disciplină și o legătură profundă cu România. „Datorez absolut tot ce sunt, cine sunt și ce am făcut faptului că m-am născut aici”, a mărturisit emoționată campioana.
Nadia Comăneci și Tudor Giurgiu, regizor și directorul TIFF într-o discuție emoționantă despre viața marii gimnaste, la TIFF | Foto: Bianca Preda – monitorulcj.ro
În fața publicului de la TIFF, fosta mare campioană a vorbit despre sacrificiile din spatele succesului, despre viața de astăzi, despre familia pe care și-a construit-o în Statele Unite și despre dorința de a rămâne aproape de români. Deși este una dintre cele mai cunoscute personalități ale sportului mondial, Nadia spune că încearcă să ofere de fiecare dată „tot ce are și puțin mai mult”, indiferent cât de solicitant este programul său.
„Sunt extrem de plăcut suprinsă și mă bucur enorm să văd ce ai creat cu festivalul de film, atâta lume, într-o perioadă de două săptămâni. O să îți dau și eu un 10 perfect. Mă bucur că am avut această posibilitate să vin și să colaborăm împreună. Este o disciplină pe care am învățat-o (să dau totul – n.r.) în gimnastică și de fiecare dată când mă întâlnesc cu oameni noi încerc să dau tot ce am și puțin mai mult pentru că nu pot să spun la nimeni că am stat târziu aseară și am avut de semnat autografe pentru alți oameni și eu nu sunt 100% aptă să vă dau dumneavoastră aceste momente speciale. Încerc să îmi găsesc un program în care îmi găsesc un colț al meu în care ascult niște muzică și încerc să mă reglez din nou ca să pot să fiu alături de dumneavoastră”, a spus Nadia Comăneci.
Cum e Nadia din Oklahoma care nu e oprită din 2 în 2 metri și care nu semnează autografe
Nadia a rememorat și povestea neașteptată a întâlnirii cu soțul său, Bart Conner, începută în 1976, la o competiție din New York, cu mult înainte ca destinul să îi aducă împreună. Astăzi, cei doi conduc o academie de gimnastică și încearcă să transmită noilor generații valorile care i-au format.
„Pentru că lumea s-a obișnuit că lucrăm acolo și avem în jur de 900-1000 de copii la academia de gimnastică, pot să spun că este locul în care îmi încarc puțin bateriile, mă duc să-mi duc hainele la curățat, mă duc la alimentară să-mi cumpăr alimente, trebuie să aleg eu să văd roșia aceasta, iaurtul acesta, dar este bine să ai o viață normală undeva, în care poți să-ți încarci bateriile pentru că noi suntem mai mult pe drumuri, mai mult eu decât el (Bart Conner, soțul Nadiei – n.r.), mai mult eu internațional, și anul acesta, fiind un an extrem de special, 50 de ani de la aniversarea primului 10, sunt încărcată de fiecare dată ca să pot să mă întâlnesc în fiecare lună, să știți că voi veni în fiecare lună, că am evenimente lunar și între ele trebuie să ajung și la Montreal, la gala de la Montreal. În fiecare lună voi veni aici în România să mă conectez cu toți românii cu care n-am apucat să mă văd”, a spus marea gimnastă.
O poveste de dragoste
„Eu cu Bart ne-am cunoscut tot prin sport, în 1976, 28 martie, am concurat la o competiție în New York, în Madison Square Garden, se numea Cupa Americii, aveam 14 ani și s-a întâmplat ca eu să câștig la feminin și Bart să câștige la masculin. La sfârșit, când ne-au premiat, cineva de la The New York Times i-a spus lui Bart, eram pe podium, «dă-i și tu un pupic așa pe obraz că e drăguțică fetița». Și această poză a făcut prima pagină din The New York Times. A fost o întâlnire scurtă, nu îmi mai aduc aminte, abia după câțiva ani după ce am ajuns în SUA m-a întrebat un jurnalist dacă îmi aduc aminte de acel moment. I-am spus nu, și el era dezamăgit. Era un băiat blonduț, dar 5 din 6 americani sunt blonduți și nu îmi aduceam aminte. Am concurat împreună la Montreal, el spune că eu am luat primul 10 și el a luat locul 46 și nu-și aduce nimeni aminte de el, și tot așa pe la competiții ne-am mai întâlnit. Eu am concurat la Moscova, americanii nu au venit că a fost un boicot, ei s-au retras de la olimpiadă. În 1984, el a concurat la Olimpiada din Los Angeles, unde a luat doi de 10 și a luat și două medalii de aur și antrenorul lui a intervenit și în formarea vieții mele după ce am ajuns în Statele Unite”, a povestit Nadia Comăneci.
De ce a spus Nadia „da” filmului despre viața sa, după ani de refuzuri
Nadia Comăneci a primit foarte multe propuneri, din toate părțile, de a face un film despre cariera ei, dar le-a refuzat.
„După ce am văzut «Nasty» și după ce spusesem nu, nu, nu la toată lumea te-am sunat pe tine (regizorul Tudor Giurgiu – n.r.) și pe Cosmin și am zis cu voi fac filmul. Nu puteam să fac o alegere mai bună decât cu cineva care a trăit, care simte pulsul românilor, bucuria românilor atunci când trăiam în momente destul de dificile și tranziția tuturor în ziua de astăzi. Să fie un film care să inspire generația de astăzi. Nimeni nu știa prea multe despre România. Am avut această dorință de a explora, de a spune da, când cineva îmi spunea că nu pot face ceva. Sunt foarte mulți români care au avut succese mari în cariera lor și numai tu poți să înțelegi ceea ce vreau eu să transmit”, a spus fosta mare gimnastă.
Nadia Comăneci, amintiri din școală
„Vă mai aduceți aminte de catalogul acela mare, cu pagini mari, eu fiind pe la pagina a 3-a, eram cu C și mă făceam mică când îmi zicea profesoara de matematică «Comăneci, la tablă». Disciplină mare. Sportul, muzica și matematica, ce mi-a plăcut mie. Mă încerca foarte mult matematica și îmi plăcea să mă gândesc, să rezolv problema. Eram 13 în total, eram ca niște surioare, ne sprijineam tot timpul, când îi era greu la cineva era vorba noastră «fii tare». Chiar dacă este un sport individual, nu se putea face fără o echipă de fete în care să ai încredere și să te ajute de fiecare dată când ești la greutăți și să știți că așa am rămas, o prietenie sinceră se găsește foarte greu”, a mai spus Nadia Comăneci.
Nadia Comăneci rupe tăcerea despre Béla Károlyi
Nadia Comăneci a vorbit și despre relația avută cu antrenorul ei, Béla Károlyi.
„Respectul meu pentru Béla rămâne același. Încrederea pe care o aveam în el era vis a de vis de faptul că în momentul în care greșești, te poate prinde. Era un bărbat mare, puternic și nu loveam pământul înainte de a te prinde el. A fost și disciplină, au fost și momente de neînțelegere, având și un băiat care a trecut prin adolescență înțeleg ce se întâmpla în adolescență când nimic nu ne place, noi nu știam pe vremea aceea că se schimbă anumite lucruri în corp și reacția adolescentului este diferită și am avut bombardări ocazional, dar mergeam la mare, ne-a învățat să înotăm, ne ducea să urcăm pe munți, ne ducea la schi două săptămâni. Pe vremea aia să schiezi era un lux, aveam bocanci, aveam schiuri, singurul lucru pe care nu îl aveam era telecabina care să ne ducă pe munte. Noi urcam muntele o oră și 10 minute și coboram în 2 minute, iarăși urcam o oră și 10 minute. Dar ne-a plăcut, ne simțeam foarte bine și nu am realizat decât după două săptămâni când am ajuns în sală, cât de ușor ne-a fost gimnastica după ce ne-am dat bocancii jos”, a rememorat Nadia Comăneci la TIFF.
„Nu eram cea mai bună alergătoare, eram mediocră și nu reușeam să alerg mai tare decât altele. Mi-a plăcut solul pentru că cunoșteam detaliile de piruetă, de învârtiri, îmi plăcea să fac mai mult șurub. La bârne mi-a plăcut pentru că era totul de focusare, încercam să nu văd pe nimeni, eu și bârna, simțeam fiecare element și, în același timp, fiecare sală era diferită. Îmi găseam puncte de reper în fiecare sală, acomodarea cu sala de gimnastică, posibilitatea de a te adapta. Dumneavoastră vedeți aparatura de gimnastică la fel, dar pentru noi e diferită. Câteodată acoperișul de la bârnă alunecă, câteodată bârna e mai rotundă, saltele au altă culoare, tavanul e diferit, lumina bate diferit. Noi avem foarte puțin timp să ne acomodăm cu această sală care pare identică pentru toată lumea. Eu îmi găseam puncte de reper foarte repede ca să simt sala ca acasă. Acesta era talentul meu”, a mai spus Nadia.
Ce a făcut-o mândră?
„Datorez absolut tot ce sunt, cine sunt și ce am făcut faptului că m-am născut aici și că am trăit printre ai mei și că trăiesc printre ai mei. Când sunt acasă, de fiecare dată când vin aici, spun acasă și când sunt în SUA pentru că am familie, mă simt norocoasă că am două familii și că am posibilitatea să vin aici ori de câte ori îmi doresc. Casa unde merg la mama, la grădină, trebuie să dau cu mătura, eu dau cu mare plăcere, n-am nicio treabă. O ajut, eu n-am uitat de unde am plecat, dar nici nu poți să uiți pentru că ai bunul simț și tradiție în cultură. Dacă nu-ți cunoști trecutul, nu poți să mergi înainte”, spune Nadia Comăneci.
Nadia Comăneci: „Astăzi presiunea este mult mai mare decât pe vremea mea”
„Ce aveți acum și ce aveam noi atunci nu se compară cu oportunitățile pe care le aveți. În primul rând, lucrul cel mai important pe care îl aveți este libertatea de a alege e doriți să faceți și libertate de a comunica și a spune copiilor oportunitățile la care sunteți expuși. Eu cred că copiii trebuie expuși la mai multe sporturi. Copilul meu a făcut cred că vreo 8 ani sporturi, 2 ani de gimnastică, karate, fotbal european, le-a încercat pe toate, important a fost să-l țină ocupat cu ceva. Dacă aveți un copil care se îndrăgostește de sport și îl înscrieți și vreți să îl duceți un an de zile și el după o lună spune «nu», trebuie să îl învățați că are responsabilitatea să termine acel an chiar dacă nu îi place și să fie acolo alături de colegi. Să îi ascultați, ei vă indică în ce direcție vor să se îndrepte”
„Ce este diferit acum față de ce a fost atunci este că presa decide acum cine va fi următorul campion, care adaugă o presiune enormă sportivului, care trebuie să producă acest rezultat. Eu am venit de nicăieri și am reușit să câștig nefiind social media, eu am devenit faimoasă după ce am câștigat. Nu am avut presiunea de a satisface pe toată lumea, începând cu sponsorii. Antrenamentul este destul de greu în orice sport, dar când mai adaugi și presiunea de la cei care îți dau bani, atunci intervine tot acest dezechilibru mental de care vorbește toată lumea”, a încheiat Nadia, în aplauzele celor prezenți.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
