Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au convenit marți, într-o convorbire telefonică, asupra unui armistițiu limitat în războiul din Ucraina.
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei.
Într-un discurs televizat de 13 minute transmis miercuri seara, președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a avertizat compatrioții despre amenințarea rusă care planează asupra Europei în contextul războiului din Ucraina.
Președintele american Donald Trump a declarat, în primul său discurs adresat Congresului, că a primit o scrisoare de la președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în care acesta își exprimă disponibilitatea de a începe negocieri de pace în conflictul cu Rusia.
Europa rămâne una dintre cele mai înarmate regiuni nucleare din lume, cu trei țări care au bombe atomice și cinci state membre NATO care găzduiesc aceste arme pe teritoriul lor, potrivit unei analize citate de cnews.fr.
Liderii europeni s-au reunit duminică la Londra într-un summit crucial pentru viitorul Ucrainei, încercând să preia controlul negocierilor de pace din mâinile SUA și să prezinte un front unit în contextul deteriorării relațiilor dintre Kiev și Washington.
Uniunea Europeană va continua să ofere sprijin Ucrainei, până la încheierea unui armistițiu. „Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, ele vizează tot flancul estic”, spune Ilie Bolojan.
Dacă președintele rus Vladimir Putin, care a invadat Ucraina în 2022, nu este oprit, „va merge sigur în Moldova și poate mai departe, în România”, avertizează președintele francez Emmanuel Macron.