Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după întrevederea pe care a avut-o cu Federica Mogherini, vicepreședintele Comisiei Europene, la Cotroceni, că presa i-a răstălmăcit cuvintele cu privire la indiciile plagiatului tezei de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a anunţat că a transmis către instituţiile abilitate o solicitare de realizarea a unei anchete în cazul Codruţei Kovesi, ONG-ul susţinând că în urma analizei tezei s-au descoperit 11 situaţii de plagiat.
La o zi după ce deputatul Sebastian Ghiță a făcut un autodenunț la Parchetul General, în care a explicat procurorilor cum a ajutat-o pe şefa DNA, Laura Codruța Kovesi, în privința măsluirii plagiatului tezei sale de doctorat, un grup de profesori universitari a reacţionat.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a transmis preşedintelui României scrisoarea prin care solicită reînvestirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA) a Laurei Codruţa Kovesi.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiției, Raluca Prună, de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Procurorul şef al DNA a declarat miercuri că dosarele privind activitatea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor existau pe rolul DNA atunci când a preluat conducerea, însă nu se lucra în ele şi că în prezent sunt verificate alte 200 de despăgubiri.
Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat joi că „vor fi anumite consecinţe” după decizia Curţii Constituţionale privind declararea interceptărilor făcute de servicii ca fiind în dezacord cu legea fundamentală.