Ştiri din Transilvania
Cerere în căsătorie la Târgul de Fete de pe Muntele Găina. O poveste de iubire sub cerul Apusenilor.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina a devenit, anul acesta, martorul unei cereri în căsătorie emoționante.

O tânără a fost cerută în căsătorie de către iubitul său, duminică, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare şi mai veche sărbătoare populară din România, organizată la aproximativ 1.500 de metri altitudine.
Atestat documentar la 1816, Târgul a apărut datorită necesităţii de comunicare între locuitorii de pe văile Arieşului şi Crişurilor, care trăiau în aşezări izolate şi risipite. Alături de relaţiile economice, târgul a antrenat, în timp, şi relaţii matrimoniale, mulţi dintre moţi cunoscându-şi aici perechea.
La ediţia din acest an, desfăşurată sâmbătă şi duminică, la Târg a avut loc un moment inedit, cel puţin în ultimii ani, respectiv o cerere în căsătorie.
„Pe fundalul peisajului spectaculos al Apusenilor, într-un spaţiu încărcat de tradiţie şi simbolism, un tânăr curajos şi îndrăgostit din Arad a ales să îngenuncheze şi să îi ceară mâna iubitei sale. Totul s-a petrecut în mijlocul mulţimii, iar reacţia a fost una spontană şi sinceră: ropote de aplauze, lacrimi de emoţie, zâmbete largi şi chiar câteva strigături de bucurie din partea celor prezenţi. Viitoarea mireasă, copleşită de emoţii, a spus un DA clar şi fericit, iar acest gest simplu, dar plin de semnificaţie, a transformat Târgul de Fete - deja un simbol al iubirii şi al întâlnirii sufletelor pereche - într-o amintire de neuitat nu doar pentru cei doi tineri, ci şi pentru noi, organizatorii, şi pentru întreaga comunitate adunată la Găina”, se arată într-un comunicat postat, duminică, pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.
CITEȘTE ȘI:
Vestitul Târg de Fete de la Muntele Găinii revine în acest weekend. A fost menționat istoric încă din 1816!
Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă şi duminică, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, un regres în ceea ce priveşte numărul celor care vin la această manifestare, comparând, de exemplu, cu acum peste două decenii, când erau peste 100.000 de oameni.
Sărbătoarea a debutat, sâmbătă, cu deschiderea Târgului Meşterilor Tradiţionali „Alba Tradiţional”, seara având loc un foc de tabără şi unul de artificii.
Duminică a avut loc ceremonialul de depunere de coroane de flori şi a fost oficiată o slujbă religioasă la crucea lui Avram Iancu, amplasată la 1.467 de metri altitudine, sfinţită în 1924, în prezenţa Regelui Ferdinand. Ulterior, cei prezenţi la Târg au putut urmări şi un spectacol folcloric, cu ansambluri din judeţele Alba, Arad, Bihor şi Cluj.
O marcă înregistrată, din 2006, a Judeţului Alba, organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Comunei Avram Iancu, Târgul de Fete de pe Muntele Găina are loc din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie.
Legenda Muntelui Găina, de unde îi vine şi numele, spune că aici locuia o crăiasă ce avea o găină care făcea ouă de aur, iar îndrăgostiţii care veneau să-şi mărturisească dragostea primeau câte un ou de aur.
La Târg a fost prezent, în 1852, şi împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania. După Primul Război Mondial, la Târgul de Fete de pe Găina a fost prezent şi prim-ministrul Ionel I.C. Brătianu, căruia i-a urmat, în 1924, regele Ferdinand. Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost, de asemenea, prezent la Târg în mai multe rânduri.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: