Sport

Jocul CFR-ului nu-l încântă pe Petrescu: „Trebuia să schimb 8 jucători”

CFR Cluj s-a impus cu 4-1 în meciul cu Dinamo, ultimul din sezonul regulat, dar nici acest succes nu l-a mulțumit 100% pe Dan Petrescu.

Jocul CFR-ului nu-l încântă pe Petrescu

 

CFR Cluj a fost condusă cu 1-0 de Dinamo în meciul disputat duminică seara pe arena „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia. Campionii României aveau să egaleze până la pauză prin Ciprian Deac, iar repriza secundă avea să fie acaparată de Gabriel Debeljuh, autorul unui hattrick.


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

„Feroviarii” au jucat modest în prima repriză, aspect remarcat și de Dan Petrescu.

„Am început meciul de la 0-1. Indiferent cu cine joci, când începi așa e destul de greu. Dinamo e echipă care se apără, închide culoarele și trage de timp. E normal să facă așa ceva. Ne-am făcut viața grea singuri și înseamnă că nu am fost mental pregătiți bine de la început, cu toate că am avut multe ședințe cu ei. Am avut noroc că am egalat înainte de pauză și a fost acea eliminare. Singurul lucru pozitiv din prima repriză e golul lui Deac. N-am vrut să schimb înainte de pauză ca să nu fac probleme în lot. Cei care au ieșit nu sunt vinovați, pentru că toată echipa a fost sub nivel în prima repriză. Aș fi făcut opt schimbări la pauză, dar nu am avut cum. Ar fi trebuit să îi schimb pe toți.


 

CFR Cluj a câștigat sezonul regulat cu 76 de puncte acumulate, dintr-un maxim posibil de 90. Ardelenii au dominat cu autoritate competiția internă și vor avea 8 puncte avans la începutul play-off-ului după înjumătățirea punctelor față de rivala FCSB.

CITEȘTE ȘI:

Derby cu scântei între Dinamo și CFR Cluj. Fanii lui „U” și ai lui Dinamo, lăsați în afara stadionului

Nici bine nu a venit și a intrat „în gura” lui Petrescu. Roger, criticat în meciul cu Sepsi

abonare newsletter