Sport
Ricardo Cadu avea stabilită o întâlnire cu Gabi Mureșan în această lună: „Trebuia să ne vedem! Sunt fără cuvinte, a fost un șoc” | EXCLUSIV
Gabi Mureșan, fost jucător la CFR Cluj și actualul primar al comunei Apold din județul Mureș, s-a stins din viață la 44 de ani.
Gabi Mureșan (stânga) și Ricardo Cadu au fost colegi la CFR Cluj / Foto: DAVID PASARIS/AGERPRES
Gabi Mureșan, fost jucător la CFR Cluj și actualul primar al comunei Apold din județul Mureș, s-a stins din viață la 44 de ani.
Fostul mijlocaș al grupării din Gruia s-a înecat într-un lac aflat în apropiere de Apold. A fost scos din apă după mai bine de două ore și jumătate, când a fost constatat decesul.
Fost coleg cu Mureșan la CFR Cluj în perioada în care mijlocașul a evoluat în Gruia, Ricardo Cadu, actualul director tehnic al vișiniiilor, a povestit pentru monitorulcj.ro cum a primit vestea decesului fostului său prieten.
Cadu și Mureșan trebuiau să se întâlnească în această lună!
Portughezul a dezvăluit că trebuia să se întâlnească cu Mureșan atunci când echipa urma să se întoarcă din Slovenia, acolo unde lotul CFR-ului se pregătește pentru sezonul următor.
„Cum să fie? Nici nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat. Înainte să plecăm în cantonament am vorbit cu el, ne-a invitat să mergem la el după ce ne întoarcem. Nici acum nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat! E foarte greu.
Ne-a invitat să mergem la el, la Mureș, să stăm o noapte, să facem o masă. Aș vrea să merg la înmormântare, chiar am petrecut foarte mult timp împreună. Mureșan era o persoană de nota 10, pentru mine a fost cel mai curat om pe care l-am prins în fotbal. Aș vrea să ajung la înmormântare, dar nu știu dacă o să avem timp.
Am petrecut 7-8 ani împreună, am cu el și amintiri bune, și rele. Am plâns când am auzit. Prima dată a fost un șoc, apoi am văzut pe Facebook, m-au sunat și de la club și s-a confirmat. Nu știam de pasiunea asta cu înotatul, nici nu știu concret ce s-a întâmplat, doar ce am citit prin ziare.
Când m-am întors din Portugalia la Cluj am vorbit cu el, am avut o masă, am mâncat împreună. Trebuia să facem un meci românii cu portughezii, așa zicea să facem. E foarte greu de acceptat o astfel de veste. Nu am cuvinte.”, a spus Ricardo Cadu, în exclusivitate pentru monitorulcj.ro.
Simbol pentru CFR Cluj!
Născut la Sighișoara, Gabi Mureșan a început fotbalul la Gaz Metan Mediaș. A mai trecut pe la Gloria Bistrița până să ajungă la CFR Cluj, clubul unde a cunoscut cel mai mare succes al carierei sale.
În Gruia, fostul mijlocaș a câștigat trei titluri de campion (2008, 2010, 2012), trei Cupe ale României (2008, 2009, 2010) și două Supercupe (2010, 2011). Pe lângă trofeele interne cu CFR, Mureșan a disputat 13 meciuri în grupele Ligii Campionilor și 9 prezențe în tricoul Echipei Naționale.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
