Sport

CFR a vrut să-l transfere vara trecută, acum traversează cel mai bun sezon din carieră cu 28 de goluri marcate!

La scurt timp după eliminarea din preliminariile Conference League în sezonul trecut, CFR a încercat să-și întărească lotul cu jucători de top.

Simy Nwankwo are peste 200 de apariții în Italia / Foto: Prima Sport Simy Nwankwo are peste 200 de apariții în Italia / Foto: Prima Sport

 

 


 

Așa au ajuns în Gruia, pe rând, jucători precum Kurt Zouma, Islam Slimani sau Marcus Coco, trecuți de-a lungul carierei pe la echipe importante din Europa. 


 

Afacerea lui Neluțu Varga s-a dovedit a fi neinspirată, iar toți cei trei au plecat de la CFR înainte de finalul acestui sezon.


Pe lângă acești jucători, pe lista finanțatorului din Gruia s-a aflat și Simy Nwankwo (34 de ani), atacant care a petrecut nu mai puțin de 9 ani în Italia la echipe precum Crotone, Parma, Benevento sau Salernitana.

CFR l-a ratat, acum e golgheterul campionatului!

Cea mai importantă perioada a carierei sale a avut loc în urmă cu 5 ani. În sezonul 2020/2021, pe când evolua în Serie A pentru Crotone, marchează 20 de goluri în 38 de etape și ajunge să fie cotat la nu mai puțin de 8 milioane de euro de site-urile de specialitate.


În total, Nwankwo a bifat 116 apariții în primul eșalon din Italia și alte 127 în Serie B, dar în ultimele cinci sezoane a înregistrat o scădere enormă în carieră și a fost aproape de a semna cu CFR.

Transferul nu s-a mai realizat în vară, iar nigerianul a ajuns la o înțelegere cu Al Orubah, grupare din liga secundă din Arabia Saudită. În 28 de meciuri, atacantul în vârstă de 34 de ani a marcat 28 de goluri și a furnizat 3 pase de gol, fiind cel mai bun marcator din campionat.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Neluțu Varga a primit ofertă să vândă CFR-ul: „25 de milioane de euro plus datoriile achitate”

Pancu a anunțat în ce condiții rămâne la CFR, deși contractul său s-a prelungit cu încă două sezoane!

Iuliu Mureșan e categoric: „La «U» Cluj lipseşte un ADN de învingători, CFR îl are!”

Etichete: cfr cluj superliga
abonare newsletter