Sport
Prima reacție a lui Zouma după plecarea de la CFR Cluj!
Aventura fundașului Kurt Zouma (31 de ani) în România a ajuns la final. Ardelenii au anunțat sâmbătă că au ajuns de comun acord la o înțelegere privind rezilierea contractului scadent în vara anului 2027.
Kurt Zouma / Foto: CFR 1907 Cluj Facebook
Considerat o adevărată lovitură dată de conducerea clubului în momentul în care a fost transferat, francezul a bifat doar 4 apariții în tricoul CFR-ului, timp în care a strâns 197 de minute.
Câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea în 2021 și dublu campion în Premier League, Zouma a ajuns în Gruia la începutul lunii septembrie, liber de contract după ce ultima oară evoluase pentru Al-Orobah, în Arabia Saudită.
Atât în ultima perioadă a carierei sale, cât și în timpul petrecut la Cluj, Zouma s-a confruntat cu mari probleme medicale la ambii genunchi, motiv pentru care nu a putut juca la adevărata sa valoare nici în mandatul lui Andrea Mandorlini, nici în cel al lui Daniel Pancu.
„Mulțumesc tuturor fanilor! Vă doresc tot binele. A fost o călătorie scurtă. Nu a fost să fie. Dar acesta e planul lui Dumnezeu. Dornic de mai mult”, a scris Kurt Zouma pe rețelele de socializare.
Fundașul central nu a solicitat bani în plus pentru a semna rezilierea contractului, astfel că va pleca din România cu doar cele patru salarii încasare pentru lunile aferente șederii sale la Cluj.
Zouma era plătit cu 50.000 de euro pe lună, cel mai mare salariu pe care îl avea un jucător din Superligă la momentul actual, astfel că, în medie, aceasta a fost și suma plătită francezului pentru fiecare apariție pe teren în tricoul vișiniu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
