Sport
Emil Boc, felicitări pentru U-BT Cluj după ce a câstigat Supercupa României: „Sunteți un model pentru fiecare dintre noi.”
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a felicitat echipa U-TB pentru câștigarea Supercupei României la baschet.

„U-BT Cluj-Napoca scrie din nou istorie și câștigă pentru a 5-a oară Supercupa României! Felicitări din suflet echipei, staffului tehnic și tuturor fanilor! Suntem mândri de voi!”, a transmis Emil Boc, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Emil Boc, mesaj către U-BT Cluj: „Mulțumim pentru toate emoțiile și experiențele pe care ni le oferiți prin performanța voastră”
Sâmbătă seară, 20 septembrie 2025, echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca a cucerit Supercupa României în Sala „Dumitru Popescu-Colibaşi” din Braşov. Echipa Clujului a mai câștigat acest trofeu în 2016, 2018, 2021 și 2022.
„Reușita din acest an demonstrează încă o dată pasiunea, capacitatea extraordinară de muncă, dedicarea și unitatea echipei clujene. Sunteți un model pentru fiecare dintre noi. Vă mulțumim pentru toate emoțiile și experiențele pe care ni le oferiți prin performanța voastră! Să trăim împreună cât mai multe astfel de clipe! Felicitări!”, a conchis Emil Boc.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: