Sport
Sorana Cîrstea, în top 100 WTA!
Jucătoarea româncă de tenis a urcat până pe locul 71 după victoria din weekend de la Cleveland.

Pe lângă premiul de 36.300 de dolari, în urma triumfului de la Cleveland, unde a învins-o în două seturi, 6-2, 6-4, pe Ann Li (25 de ani, 69 WTA), jucătoarea româncă de tenis a urcat 41 de locuri în clasamentul WTA.
De pe poziția 112, sportiva în vârstă de 35 de ani a urcat până pe locul 71, cu 928 de puncte acumulate și pe treapta a treia în ierarhia româncelor.
În acest moment, Cîrstea este depășită doar de Jaqueline Cristian (poziția 50 WTA și 1.161 de puncte) și Gabriela Ruse (locul 70 și 939 de puncte). Irina Begu este a patra în acest top, pe locul 92, urmată de Anca Todoni, 112.
„A fost o săptămână specială pentru mine. Am venit aici doar ca să joc câteva meciuri, aveam zero aşteptări. Am simţit energia încă de la primul meci, m-am simţit bine aici. Sunt bucuroasă că am reuşit să rămân cât mai mult posibil în acest oraş”, a spus Cîrstea după câștigarea turneului.
Pentru Sorana Cîrsea urmează participarea la US Open, turneu care va debuta la finalul lunii august și la care vor concurca 128 de jucătoare.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News