Sport

CFR Cluj pierde la limită cu Braga, scor 1-2! Ardelenii au cerut un penalty.

CFR Cluj a pierdut prima manșă din turul 3 preliminar Europa League, 1-2 contra celor de la Sporting Braga.

CFR a încasat ambele goluri de la Gorby, mijlocașul lui Braga | Foto: Sergiu CRĂCIUN / monitorulcj.ro CFR a încasat ambele goluri de la Gorby, mijlocașul lui Braga | Foto: Sergiu CRĂCIUN / monitorulcj.ro

 

În ciuda valorii loturilor celor două echipe, ardelenii au fost cei care au atacat primii poarta adversă. Șutul lui Beni Nkololo (min.7) a trecut puțin pe lângă poarta lui Hornicek. CFR-ul a rămas la timona jocului, dar cei care au marcat au fost, însă, portughezii. Gorby (min.17) a finalizat cu un șut la colțul lung o serie de trei pase dintr-o atingere în preajma careului lui Hindrich.


Așa cum voia Dan Petrescu la conferința de presă, suporterii aflați în tribunele din Gruia au împins-o de la spate pe fosta campioană care a mai ratat o dată ținta prin Louis Munteanu. Golgheterul vișiniiilor din sezonul trecut a trimis slab către poarta adversă, Hornicek a respins în față iar Sheriff Sinyan (min.30) a reluat în poartă și a restabilit egalitatea pe tabelă.

Fundașul a punctat decisiv și la meciul retur cu Lugano, gol care i-a asigurat CFR-ului calificarea în turul următor. Munteanu a mai ratat o dată țința din lovitură liberă iar la cabine s-a intrat cu rezultat de egalitate.


Portughezii au ieșit mai bine de la cabine și au punctat imediat. Același Gorby a profitat de o minge respinsă greșit de apărarea CFR-ului în fața careului și i-a readus pe lusitani în avantaj.

Ardelenii s-au întors în ofensivă, însă nici Korenica, nici Munteanu sau Fică nu au fost mai norocoși în fața portarului din poartă Bragăi. Clujenii au solicitat un penalty la un contact în marginea careului dintre Niakate și Bosec, însă centralul partidei, Elchin Masiyev, a lăsat jocul să continue.


Petrescu l-a trimis în luptă și pe noul venit, Andrei Cordea, însă duelul din Gruia și-a văzut soarta neschimbată iar returul din Portugalia e de totul sau nimic pentru români.

Echipele de start


CFR 1907 Cluj

89.Hindrich – 33.Bosec, 6.Sinyan, 27.Ilie, 45.Camora (C) – 8.Fică, 88.Djokovic, 17.Korenica – 96.Nkololo, 9.Louis Munteanu, 93.Postolachi


Rezerve: 99.Micai – 3.Abeid, 4.Bolgado, 13.Rocha, 10.Deac, 15.Badamosi, 19.Gjorgjievski, 23.Keita, 24.Cordea, 47.Kresic, 86.Kun, 90.Gligor

Antrenor: Dan Petrescu

Sporting Braga

1.Hornicek – 2.Gomez, 15.Oliveira, 4.Niakate, 14.Lagerbielke – 8.Moutinho, 21.Horta (C), 29.Gorby – 20.Dorgeles, 39.Fran Navarro, 10.Zalazar

Rezerve: 12.Sa, 36.Bellaarouch – 5.Lelo, 6.Carvalho, 7.Fernandes, 9.El Ouazzani, 11.Gharbi, 17.Moscardo, 18.Pau Victor, 26.Arrey-Mbi, 50.Rodrigues, 95.Vidigal

Antrenor: Carlos Vicens

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

„Trebuie să facem o minune!” Declarațiile lui Dan Petrescu înainte de CFR - Braga.

Ultimele Stiri
abonare newsletter