Social

Creșele din Cluj-Napoca, în grevă japoneză! Salarii tăiate la 40% și concedieri. Boc: „Am cerut să plătim diferența la salarii din bugetul local”

Creșele din Cluj-Napoca au intrat în grevă japoneză, după adoptarea unei legi care prevede trecerea acestora de la Primării la inspectoratele școlare județene. Acest lucru înseamnă reduceri mari de salarii, dar și de personal. Primăria a cerut să finanțeze în continuare creșele pentru a evita tăierile de salarii și concedierile.

Creșele din Cluj-Napoca, în grevă japoneză! Salarii tăiate la 40% și concedieri / Foto: Facebook - Alina Nechita-Vingan Creșele din Cluj-Napoca, în grevă japoneză! Salarii tăiate la 40% și concedieri / Foto: Facebook - Alina Nechita-Vingan

 

 


Angajații din creșele din Cluj-Napoca și părinții sunt extrem de revoltați, fiindcă riscă tăieri de salarii de aproximativ 40% și reducerea numărul de asistente și medici cu 50%.

 


Astfel, aceștia au pornit o grevă japoneză marți și poartă banderole albe în semn de protest față de această lege.

„CREŞELE DIN CLUJ SUNT DE AZI (07.06.2022) ÎN GREVĂ JAPONEZĂ. Şi asta pentru că domnul senatorul Ștefan Pălărie  a stat de vorbă cu oameni din teren (în special în mediul rural), cum a declarat presei, în Ajunul Crăciunului 2021, şi s-a pus pe făcut ordine în creşe.


A gândit el o soluţie de trecere a creşelor de la administraţiile locale, la Inspectoratele Şcolare Judeţene. Exact ce ne fierbea pe noi toţi. Să dinamităm o structură care funcţionează foarte bine în multe din comunităţile mari, să punem pe drumuri câteva zeci de angajaţi, să tăiem din salarii, cam 40% şi să reducem la 50% numărul de asistente medicale şi medici că, doar nu-i spital, nu? Şi toate astea, scăzând vârsta copiilor care pot fi integraţi în creşă, de la 11 luni la 0 luni”, a spus Alina, o mamă prezentă la grevă.

Copiii sunt în pericol

Mama revoltată de situație a evidențiat și o mare problemă pe care o aduce noua lege - copiii vor fi în pericol.


Una dintre cele mai mari probleme este faptul că o asistentă va ajunge să fie prezentă la 6-8 grupe de copii, în cel mai bun caz, evidențiază Alina, spunând totoată că personalul era oricum prea puțin.

Ştiţi de câtă atenţie are nevoie un copil care nu merge singur la baie, ca la grădiniţă, care trebuie învăţat să mânânce, să umble singur, să stea pe oliţă, să vorbească şi să se spele pe mâini? Dacă doar vă imaginaţi astea, staţi prost la capitolul imaginaţie. Foarte prost. Doar asta mă gândesc că poate fi explicaţia unui salariu cu valoare aproape la 50% din cel al unui casier în supermarket, stabilit pentru o doamnă îngrijitoare. Iar, conform legii 100, această doamnă pentru a putea să îşi încaseze cei 1.800 de lei, va trebui să se şi şcolarizeze pentru a corespunde noilor încadrări.  


Lăsând aceste amănunte la o parte voi încerca să ridic tonul, foarte sus şi să înţelegeţi, cu toţii că în ACESTE ZILE, din cauza birocraţiei şi a procesului de predare primire între Min. Educaţiei şi administraţiile locale (cele care nu au predate încă)

COPIII, MICUŢII DIN CREŞE, SUNT ÎN PERICOL! La achiziţii sunt refuzate condicile şi referatele pentru medicamente şi sunt probleme cu furnizorii de materie primă pentru mâncarea micuţilor! Nu se ştie cine trebuie şi de pe ce poziţie să semneze! Sunt copii care fac febră, care fac febră cu convulsii sau cărora li se declanşează alergii alimentare. Lor ce medicamente să li se administreze? Expirate? Iar, pentru mâncarea ce se pregăteşte zilnic, ce să pună bucătarii în oale dacă nu se mai pot face achiziţii? Şi, dacă, până acum erau cam o asistentă la două grupe, prezentă pentru intervenţii urgente, dar şi pentru ajutor că personalul este prea puţin, din toamnă va fi, în cel mai bun caz, o asistentă la 6-8 grupe.  Înţeleg domnule Pălărie. Aţi fost într-un sătuc de munte cu 3 copii la cresă şi v-aţi gândit că nu are primăria bani să îi ţină şi pe ei săracii, că trebuie să bage apa sau să dea ajutoare sociale la nefericiţi. Aţi fost la Cluj? Aţi vorbit cu vreun părinte de la Cluj care are sau a avut copil în cresă?”, a evidențiat mămica.

Părinții au realizat și o PETIȚIE pe care au intitulat-o „Lăsați creșele în pace” și care poate fi accesată și semnată AICI.

Prea puțină putere în mâinile primăriilor

În ședința ordinară a Consiliului Local din Cluj-Napoca, primarul Emil Boc a explicat situația în care se află creșele din oraș, dar și din România, și ce putere de decizie mai are administrația locală în situația acestora. În competența Primăriei Cluj-Napoca au mai rămas doar cheltuielile de întreținere a clădirilor creșelor, fiind interzisă finanțarea pentru salariile angajaților prin lege.

„Este problema zilei și ultimei luni. Noi din 4 mai lucrăm la acest subiect. Ce s-a întâmplat în 4 mai? A fost publicată hotărârea de guvern care vizează noua metodologie de organizare a creșelor care înseamnă în esență trecerea creșelor de la primării în sistemul educațional la Ministerul Educației, prin inspectoratul școlar. În această metodologie au fost două opțiuni: opțiunea de a preda în integralitate creșele la Minister, primăria să nu mai aibă absolut nimic de a face, sau opțiunea în care primăriile să rămână în continuare cu creșele în subordinea lor, dar într-o subordine mixtă cu Ministerul Educației. Noi, Primăria Cluj-Napoca, prin CL, am optat să menținem creșele la Primărie măcar într-o formă mixtă, asta însemnând să avem în continuare un cuvânt de spus pentru că am investit atât de mulți bani, avem o calitate recunoscută a creșelor în România, un personal de excepție, o dedicare pe măsură, creșe moderne de care părinții sunt mulțumiți și evident dorim să nu pierdem calitatea pe care o avem, cu un personal de excepție care și-a făcut datoria și și-o face în continuare.

Din nefericire, această metodologie dă doar posibilatea următoare primarului și CL, unde a rămas creșa: numirea directorului pe care o face IȘJ e cu avizul conform al primarului și consiliul local care își numește un reprezentant, alături de un reprezentant al primarului în Consiliul de Administrație al Creșelor. Și ne rămâne competență ceea ce înseamnă cheltuielile cu întreținerea clădirilor și a materialelor care țin de creșă. Nu avem însă nicio competență în acest moment expresă pe ceea ce înseamnă personal și salarizare. Am purtat enorm de multe discuții la nivelul Ministerului Educaței și vreau, fără ipocrizie, să-i mulțumesc domnului ministru pentru deschidere”, a explicat Emil Boc.

Boc a cerut ca Primăria să pună diferența la salarii

Pentru a evita pierderile de personal, dar și tăierile de salarii, primarul Emil Boc a făcut insistențe la nivelul Ministerului Educației ca Primăria Cluj-Napoca să poată în continuare să finanțeze creșele și pe partea salariilor, nu doar a clădirilor și materialelor necesare.

De asemenea, ca soarta îngrijitorilor să fie salvată, edilul a cerut ca aceștia să fie asimilați cu personalul infirmier din grădinițe.

Primarul clujean a primit deja un răspuns de la Minister, despre care spune că este „favorabil” și speră ca peste ceva timp să se poată reveni la situația inițială, în care administrațiile locale se ocupă direct de creșe:

„Noi am făcut niște solicitări, pentru că intrarea în organigrama nouă a creșelor pe baza metodologiei înseamnă pierdere de personal, undeva la 30-50 de persoane. Asta e prima problemă, care înseamnă scădere de calitate. Nu e ca la grădiniță, unde copilul mănâncă singur. Nu, la creșă nu mănâncă singur. A doua problemă e diminuarea salariilor la o parte importantă din personal, în special la îngrijitori care nu erau asimilați cu infirmierele și le scade salariile în manieră consistentă. La aceste două probleme noi am căutat soluții: să menținem cum a fost înainte pentru că funcționează. Ne dați câți bani vreți de la București, pentru că până acum nu ne-ați dat nimic, și restul punem noi. 

Altă solicitare pe care am făcut-o a fost asimilarea îngrijitorilor cu personalul infirmier de la grădiniță pentru a nu se scădea salariile (...) E în lucru la Ministerul Muncii. Am discutat cu ministrul Educației și cu secretarul general al Ministerului, inclusiv într-o adresă pe care am făcut-o azi și la care am primit un răspuns favorabil înainte de intrarea în ședință, să ne permită plata peste costul standard de bază din banii bugetului local. Adică ceea ce astăzi au o parte dintre salariați care vor intra pe schema de la Minister să li se dea cât alocă Ministerul, iar diferența de bani să o completăm de la Consiliul Local. Asta ne va permite să nu scădem salariile și ne va permite să înființăm mai multe creșe, nu în forma de organizare de azi, ci în 7, atâtea ne vor trebui și să repartizăm personalul existent astfel încât să asigurăm calitatea. Deci dacă răspunsul pe care l-am primit verbal, ce se va confirma și în scris, se va adeveri, atunci practic reușim să salvăm situația existentă, într-o altă formă de organizare, dar salvăm și personalul și salariile și menținem calitatea serviciilor.

Dacă acest răspuns îl vom primi astăzi sau mâine ne vom întâlni din nou în ședință ca să reorganizăm și să alocăm resursa financiară de la bugetul local pentru diferența de finanțare la costul finanțării de bază pe care îl asigură Ministerul. Atunci am reuși temporar să salvăm problema și sperăm că vom putea să revenim și la formulă inițială”, a mai explicat edilul.

CITEȘTE ȘI:

Zona care „a întors spatele” orașului. Bulevardul Muncii, cartierul fără parcuri, grădinițe, creșe sau cabinete medicale

Din ce cartiere lipsesc cel mai mult creșele? Consilier local: „Avem progresele pe care trebuia să le avem acum 6 ani”

Ultimele Stiri
abonare newsletter