Social

Să te descurci, mai important pentru români decât să fii corect. Câți cred că poți reuși fără pile?

Aproape 50% dintre români sunt de părere că este mai important să fii descurcăreț decât corect.

Majoritatea românilor cred că oamenii încearcă să profite de alții | Foto: monitorulcj.ro / Fotografie ilustrativă Majoritatea românilor cred că oamenii încearcă să profite de alții | Foto: monitorulcj.ro / Fotografie ilustrativă

 

 


 


Un studiul Inscop a testat opinia românilor față de 12 valori descrise printr-o serie de afirmații față de care participanții la sondaj și-au putut exprima acordul total sau parțial, respectiv dezacordul total sau parțial.


 

 


Românii cred că majoritatea oamenilor sunt profitori

Topul valorilor umane în funcție de acordul total sau parțial pentru fiecare dintre cele 12 afirmații:

  1. Credința este importantă pentru a avea o viață morală – 89.4%
  2. Prefer un trai modest, dar stabil, decât un trai prosper, dar incert – 88.6%
  3. Oamenii ar trebui să se descurce pe cont propriu, fără să depindă de alții – 84.0%
  4. Poți reuși în viață prin muncă, fără pile și relații – 80.7%
  5. Prea multă libertate duce la haos în societate – 76.9%
  6. Merită să îți asumi riscuri pentru a avea succes – 75.3%
  7. Majoritatea oamenilor încearcă să profite de ceilalți – 74.9%
  8. Binele societății este mai important decât succesul individual – 73.3%
  9. Libertatea individuală este mai importantă decât regulile stabilite de stat – 69.7%
  10. Poți fi o persoană bună și fără religie – 68.4%
  11. Societatea trebuie să se adapteze la vremuri noi, chiar dacă pierde tradiții – 59.1%
  12. Este mai important să fii descurcăreț decât corect – 48.2%

Se poate fără pile?

Afirmația „Poți reuși în viață prin muncă, fără pile și relații” întrunește acordul total al 59% dintre cei chestionați. 21.7% sunt oarecum de acord cu afirmația, 6.3% oarecum împotriva, iar 11.9% sunt total împotriva. 1.1% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord cu afirmația dată într-o proporție mai mare decât restul populației: votanții USR și AUR, persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu educație primară, angajații din sectorul privat. Sunt împotrivă într-un procent mai mare decât media: votanții PSD, persoanele de peste 60 de ani, angajații la stat.


Afirmația „Majoritatea oamenilor încearcă să profite de ceilalți” întrunește acordul total al 53.1% dintre participanții la sondaj. 21.8% sunt oarecum de acord, 6.1% oarecum împotrivă, iar 17.1% sunt total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este de 1.9%.
Sunt de acord cu afirmația dată într-o proporție mai mare decât restul populației: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație medie, locuitorii din urbanul mare, angajații din domeniul public. Sunt împotrivă într-un procent mai mare decât media: votanții PSD, persoanele cu educație primară, locuitorii din mediul rural.

„Barometrul arată o societate organizată în jurul a trei axe majore: stabilitate vs. risc, ordine vs. libertate, moralitate tradițională vs. autonomie morală. Niciun segment nu este «pur» ideologic. România nu este polarizată clasic, ci stratificată în funcție de combinații de valori, cu multă ambivalență. Prin urmare, clivajul politic/ideologic real în societatea românească este mai degrabă între Modernizare vs. Protecție, nu Stânga vs. Dreapta, clivajul tradițional care nu mai are niciun fel de tracțiune reală la nivelul populației”, a sus Remus Ștefureac, director INSCOP.


Concluziile studiului despre valorile morale ale românilor

48.7% dintre participanții la sondaj consideră că în România de astăzi oamenii apreciază mai mult banii și statutul. 20.4% menționează familia și relațiile, 9.5% stabilitatea, 9.4% credința și tradițiile, iar 8.7% libertatea personală. Ponderea non-răspunsurilor este de 3.4%.

Votanții USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, angajații la stat cred cel mai mult că în România de astăzi oamenii apreciază mai mult banii și statutul. Votanții AUR și cei cu educație primară indică într-un procent mai mare decât media familia și relațiile ca valoare dominantă în societatea românească.

1. Societate percepută ca materialistă, dar cu aspirații morale diferite

Românii descriu societatea ca fiind dominată de bani și statut, însă propriile răspunsuri pe itemi normativi indică o aspirație clară spre moralitate, muncă și corectitudine. Rezultă o ruptură tipică societăților cu deficit de încredere, între percepția negativă despre ceilalți și auto-reprezentarea pozitivă.

2. Stabilitatea este valoarea latent dominantă

Dincolo de formulările explicite, răspunsurile converg către o preferință puternică pentru securitate, predictibilitate și evitarea riscului. Aceasta structurează atitudinile față de economie, libertate și schimbare socială. România apare ca o societate defensivă, nu aspiratională.

3. Individualism pragmatic, nu ideologic

Există susținere pentru autonomie personală (descurcare, responsabilitate individuală), dar aceasta nu este una liberală clasică, ci una de tip „te descurci pentru că nu te ajută sistemul”. Este un individualism de necesitate, nu de convingere.

4. Dualitatea libertate vs. ordine este nerezolvată

Românii susțin simultan libertatea individuală și ideea că prea multă libertate produce haos. Această coexistență indică un profil valoric ambivalent, predispus la acceptarea rapidă a măsurilor restrictive dacă sunt justificate prin stabilitate.

5. Meritocrația este o credință aspirațională, nu bazată pe experiență
Majoritatea cred că succesul se poate obține prin muncă, însă această credință coexistă cu percepția că oamenii profită unii de alții și că „descurcăreala” este importantă. Avem o meritocrație idealizată, dar slab susținută de experiența socială.

6. Religia rămâne un pilon simbolic, dar nu exclusiv

Credința este puternic asociată cu moralitatea, însă există și acceptarea ideii că poți fi moral fără religie. Asta indică o tranziție de la religiozitate normativă la religiozitate culturală, mai ales în segmentele educate și urbane.

7. Modernizare acceptată condiționat

Datele arată deschidere către adaptare și schimbare, dar cu rezistență semnificativă legată de pierderea tradițiilor. România nu respinge modernitatea, dar o negociază, ceea ce indică un model de modernizare conservatoare, nu disruptivă.

8. Nivel ridicat de neîncredere socială generalizată

Percepția că majoritatea oamenilor încearcă să profite de ceilalți indică un nivel capital social scăzut în rândul românilor. Acest lucru explică preferința pentru stabilitate, reticența față de risc și atașamentul față de structuri de control.

9. Clivajele electorale sunt mai degrabă de intensitate decât de direcție

Diferențele între electoratele partidelor există, dar nu schimbă radical ierarhia valorilor. Electoratele mainstream (PSD, PNL) sunt mai orientate spre stabilitate și tradiție. Electoratul USR este mai deschis către schimbare și autonomie individuală. Electoratul AUR combină conservatorismul moral cu neîncrederea socială ridicată. Rezultă un sistem relativ omogen valoric, cu variații de accent, nu de paradigmă.

10. Clivajul real este socio-demografic: educație și vârstă

Cele mai consistente diferențe apar între tineri și vârstnici (mai multă deschidere, risc, autonomie în cazul tinerilor, respectiv mai multă  preferință pentru stabilitate și ordine în cazul vârstnicilor). La fel de relevant este clivajul educație ridicată vs. educație scăzută (mai mult individualism liberal și relativizare a religiei în cazul persoanelor cu educație superioară, respectiv mai mult tradiționalism în cazul persoanelor cu educație primară). De asemenea, contează și clivajul urban mare care susține modernizarea vs. rural care are o apetență ridicată pentru valori conservatoare. Aceste clivaje indică o polarizare lentă între România tradițională și România modernizată, cu potențial de accentuare în timp.

Metodologie: Datele au fost culese în perioada 1-7 aprilie 2026. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Sărăcia, principalul motiv al separării copiilor de familie în România! Doar 2% dintre copii beneficiază de centre de zi.

Creșterea costului vieții afectează puternic bugetul românilor: 57% amână achiziții importante, iar opt din zece români taie cheltuielile neesențiale din cauza scumpirilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter