Social
Copiii din România, prizonieri ai tehnologiei. Minorii petrec chiar și 10 ore pe ecrane, în vacanță, iar pragul de vârstă a coborât la 5 ani.
România se confruntă cu o criză tot mai vizibilă, dar prea puțin discutată: dependența copiilor de ecrane. Potrivit celor mai recente date furnizate de Organizația Salvați Copiii, aproape jumătate dintre copiii din România petrec peste șase ore pe zi online, iar în timpul vacanței de vară această medie poate ajunge până la zece ore zilnic.

Un nou studiu privind comportamentul digital al copiilor din România scoate la iveală o realitate îngrijorătoare: utilizarea rețelelor sociale devine semnificativă în rândul copiilor cu vârste între 5 și 10 ani, o scădere drastică față de 2019, când vârsta medie de debut era de 9 ani, potrivit Salvați Copiii.
Tot mai mulți copii petrec zilnic ore în șir în mediul online, iar efectele nu întârzie să apară. Potrivit aceluiași raport, 48,3% dintre copii petrec peste 6 ore pe zi pe internet, majoritatea acestui timp fiind dedicat rețelelor sociale. În același timp, 2 din 5 copii spun că au fost jigniți sau au primit mesaje supărătoare online, cifre în creștere față de anii 2021 și 2024.
Organizațiile care oferă sprijin psihologic copiilor trag un semnal de alarmă: între 2020 și 2021, un copil din trei care a apelat la consiliere s-a confruntat cu anxietate. Procentul ajunge la peste 50% în cazul adolescenților, iar în unele situații au fost raportate tentative de suicid din cauza presiunii și agresiunilor din mediul digital.
„Folosirea în exces și la vârste mici a rețelelor de socializare distorsionează realitatea, amplifică nesiguranțele și încurajează o imagine de sine bazată pe comparație și validare externă, iar in absența unui ghidaj afectiv și a unor limite sănătoase, copiii ajung să-și măsoare valoarea în numărul de reacții primite, iar lipsa acestora generează sentimentul de inadecvcare și singurătate”, atrage atenția Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
CITEȘTE ȘI:
Cum sunt atrași adolescenții în capcana ideologiei „Red Pill”. Medicul psihiatru Predescu Elena: „Părinții nu reușesc să țină pasul”
Recomandări urgente pentru protejarea copiilor în mediul digital
În fața acestor realități, specialiștii în educație, psihologie și siguranță online propun un set clar de măsuri concrete, adresate autorităților, platformelor online, profesorilor și părinților:
- Obligații clare pentru platformele digitale
Toate platformele online trebuie să implementeze mecanisme verificabile de determinare a vârstei utilizatorilor, pentru a preveni accesul celor mici la conținut inadecvat. - Control parental eficient și accesibil
Furnizorii de servicii digitale trebuie să ofere părinților instrumente clare, eficiente și ușor de utilizat, care să permită monitorizarea reală a activității online a copiilor. - Educație digitală și alfabetizare emoțională încă din școala primară
Este esențială introducerea în școli a programelor naționale care să-i învețe pe copii cum să navigheze în siguranță în mediul digital, dar și cum să-și gestioneze emoțiile și relațiile online. - Finanțarea serviciilor de sprijin psihologic
Statul trebuie să susțină prin fonduri dedicate extinderea serviciilor de consiliere psihologică, astfel încât toți copiii afectați de riscurile mediului online să poată beneficia de sprijin specializat. - Transparență algoritmică și protecție împotriva conținutului dăunător
Platformele sociale trebuie să fie mai transparente în privința algoritmilor care influențează ce conținut este afișat utilizatorilor și să limiteze promovarea conținutului dăunător sau inadecvat pentru copii.
CITEȘTE ȘI:
Adolescența în 2025: între tăcere, „reply la story” și nevoia de a fi ascultați
Rolul profesorilor și specialiștilor în educație
Cadrele didactice au un rol-cheie în formarea unei relații sănătoase între copii și tehnologie:
- Integrați în activitățile de la clasă discuții despre utilizarea tehnologiei, emoțiile asociate și impactul rețelelor de socializare, adaptate nivelului de vârstă și înțelegerii elevilor.
- Observați cu atenție semnalele de stres digital (oboseală, retragere, iritabilitate) și creați spații de reflecție și discuții, în care copiii se pot exprima fără teamă.
- Promovați conduita digitală responsabilă și echilibrul digital, alternați activitățile pe ecrane cu exerciții creative, jocuri de rol, discuții în cerc sau lucrul în echipă, care întăresc relațiile dintre elevi.
Ce pot face părinții?
Familia rămâne primul filtru de protecție pentru copil:
- Țineți cont de vârsta, maturitatea și nevoile emoționale ale copilului atunci când decideți să îi oferiți acces la Internet.
- Rămâneți disponibili fizic și emoțional, deoarcele copilul are nevoie de ghidaj, de structură.
- Fiți modele de echilibru digital, felul în care folosiți voi tehnologia le oferă celor mici reperele de care au nevoie.
- Folosiți vacanțele pentru timp de calitate împreună, natura, jocul, conversațiile, descoperirile reale sunt cele mai bune forme de protecție emoțională și dezvoltare sănătoasă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: