Sănătate

Focar de gripa aviară, confirmat la Gilău: măsuri stricte pentru populație

Un focar de gripa aviară a fost confirmat în județul Cluj, la Gilău. Prefectura a anunțat măsuri obligatorii pentru populație și zone de restricție.

Măsuri stricte de securitate la Gilău după confirmarea unui focar de gripa aviara|Foto: pexels.com Măsuri stricte de securitate la Gilău după confirmarea unui focar de gripa aviara|Foto: pexels.com

 

 


Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Cluj, reunit miercuri în ședință extraordinară, a aprobat un plan de acțiuni pentru depistarea, combaterea și limitarea cazurilor de gripă aviară pe teritoriul județului. 

CITEȘTE ȘI: 
Dosar penal pentru uciderea cu intenție a animalelor în cazul fermei din Recea Cristur, deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej

Decizia vine ca urmare a confirmării prezenței virusului influenței aviare la două exemplare de lebădă de vară (Cygnus olor), găsite moarte în zona lacului de acumulare Gilău-Someșu Rece.


Focar de gripa aviară, confirmat la Gilău: măsuri stricte pentru populație

Gripa aviară este o boală virală extrem de contagioasă care afectează păsările domestice (curci, găini, rațe, gâște) și păsările sălbatice. 

„În data de 23.02.2026, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat prezența virusului prin buletinul de analiză nr. 10597”, informează, miercuri, Prefectura Cluj. 


CITEȘTE ȘI: 
Gripa aviară face prima victimă umană. Cum se transmite și cum să te protejezi

Pentru a preveni extinderea bolii, au fost stabilite zone de restricție după cum urmează:
*Zona de protecție - rază de min. 3 km: Localitatea Someșu Cald.
*Zona de supraveghere - rază de min. 10 km: include localitățile Gilău, Stolna, Someșu Rece, Luna de Sus, Agârbiciu, Căpușu Mare, Viștea, Finișel, Plopi, Vlaha, Straja și Suceagu.

Măsuri Obligatorii pentru Populație

Conform Planului de Măsuri și legislației sanitar-veterinare în vigoare, cetățenii din zonele vizate au obligația de a respecta următoarele reguli de biosecuritate în gospodării:
*Izolarea păsărilor domestice:
-Toate păsările domestice și păsările captive trebuie menținute în spații închise, fără acces la păsări sălbatice sau la alte păsări din afara exploatației.
-Rațele și gâștele trebuie separate strict de restul păsărilor din curte.
*Hrănirea și adăparea:
-Hrănirea și adăparea se vor face exclusiv în zone acoperite, inaccesibile păsărilor sălbatice.
-Este strict interzisă adăparea păsărilor cu apă din rezervoarele de suprafață (lacuri, râuri) accesibile păsărilor sălbatice.
*Restricționarea accesului:
-Accesul în zona de creștere a păsărilor trebuie limitat la o singură persoană (proprietarul).
-Se va folosi încălțăminte diferită pentru spațiul în care sunt ținute păsările sau se vor amenaja zone pentru dezinfecția încălțămintei.
*Raportarea cazurilor suspecte:
-Orice semn de îmbolnăvire sau mortalitate apărut la păsările proprii sau la mamifere din curte trebuie anunțat imediat medicului veterinar.
-Dacă observați cadavre de păsări sălbatice în locuri publice, nu le atingeți și anunțați urgent autoritățile sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj.


Monitorizare și control

„DSVSA Cluj monitorizează activ aplicarea acestor măsuri și va efectua inspecții clinice în exploatații”, transmite Prefectura Cluj.

De asemenea, este interzisă comercializarea păsărilor în târguri sau fără documente sanitar-veterinare oficiale în zonele de restricție.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Prefectul Maria Forna: „Sunt peste 200 de animale sălbatice moarte la ferma din Recea-Cristur”. Ferma a încasat subvenții de 10,5 milioane de lei, inclusiv fonduri europene. Dosare penale deschise.

Amenințare asupra omenirii. Se repetă greșelile din 2020?

Transmiterea gripei aviare H5N1 la oameni reprezintă „o îngrijorare enormă”, avertizează OMS

Ultimele Stiri
abonare newsletter