Sănătate

Conferință conspiraționistă împotriva vaccinului anti-COVID, condamnată de Ministerul Sănătății. Colegiul Medicilor: „Nu are legătură cu știința și medicina.”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete cere măsuri după conferința „COVID-19&Convergența Bio-Digitală”, și afirmă că la acel eveniment „au fost promovate minciuni periculoase împotriva tratamentelor medicale moderne”.

Ministerul Sănătășii și Colegiul medicilor condamnă conferința „COVID-19&Convergența Bio-Digitală” | Foto: pixabay.com Ministerul Sănătășii și Colegiul medicilor condamnă conferința „COVID-19&Convergența Bio-Digitală” | Foto: pixabay.com

 

 


 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, consideră dezinformarea medicală ca fiind un atac direct la sănătatea românilor și transmite prin intermediul paginii sale de socializare că nu va negocia cu minciuna și conspirațiile.


 


Teorii conspiraționiste la o conferință despre COVID-19

„Dezinformarea medicală este un atac direct la sănătatea românilor. Nu negociez cu minciuna și nu voi permite nimănui să submineze încrederea pacienților în tratamentele moderne”, transmite ministrul Sănătății, într-o postare pe pagina sa de Facebook.


Reacția ministrului Sănătății vine după ce, în cursul zilei de sâmbătă, la Brașov, a avut loc o conferință intitulată „COVID-19&Convergența Bio-Digitală”. La eveniment, care a fost transmis live pe mai multe platforme online, au participat mai mulți medici din țară.

Pe scena conferinței au urcat mai mulți medici din spitale publice și clinici private, iar printre temele dezbătute s-au numărat teorii conspiraționiste și anti-vaccin, inclusiv legături discutabile între vaccinarea anti-COVID și cazuri de morți subite, precum și idei despre controlul maselor prin tehnologie digitală.


Ministrul Sănătății: „La conferință au fost promovate minciuni periculoase împotriva tratamentelor medicale moderne”

„Astăzi, la Brașov, a avut loc o conferință fără nicio bază științifică, unde au fost promovate minciuni periculoase împotriva tratamentelor medicale moderne. Condamn categoric aceste manifestări care pun în pericol viața pacienților și subminează încrederea în medicină și în instituțiile statului”, a subliniat ministrul Sănătății.

El solicită societăților profesionale să analizeze prin comisiile de etică „comportamentul medicilor care aleg să răspândească falsuri în spațiul public', inclusiv prin 'pseudoconferințe golite de orice conținut științific”.

„Extind solicitarea inclusiv către Colegiul Medicilor din România pentru a lua măsuri de urgență. Este un moment în care corpul medical trebuie să își formeze proprii anticorpi, sancționând ferm orice abatere de la responsabilitatea unor medici față de adevăr și față de pacienți. În fața manipulării, nu există neutralitate. Este intolerabil ca astfel de neadevăruri să fie propagate chiar de către persoane care poartă titlul de medici. Jurământul față de pacienți înseamnă adevăr și știință, nu manipulare și conspirații”, mai transmite ministrul Sănătății.

Alexandru Rogobete face apel și la români să nu se lase manipulați.

„Informați-vă din surse credibile și firești, care nu au în spate o agendă ascunsă. Viața și sănătatea au întotdeauna prioritate în fața fake-news și impostură. Am obligația să fiu tranșant: știința nu se negociază, sănătatea nu se joacă, adevărul nu se relativizează. Consider că o reacție este necesară inclusiv din afara sistemului medical. Autoritățile statului care au responsabilități în protecția publicului în fața acțiunilor de răspândire a informațiilor false trebuie să se sesizeze”, a evidențiat ministrul Alexandru Rogobete.

Colegiul Medicilor: Conferința nu a avut legătură nici cu medicina, nici cu știința

La rândul lor, reprezentații Colegiului Medicilor din România denunță astfel de evenimente care „nu au legătură nici cu medicina, nici cu știința”.


„Aflăm cu îngrijorare că astăzi are loc la Brașov o așa-zisă conferință, în fapt o manifestare 'pseudo-științifică', în raport cu tot ce înseamnă sănătatea publică, sistemul de sănătate și cu ceea ce trebuie să reprezinte profesia medicală. Parcurgând titlurile sesiunilor din această manifestare considerăm că acestea nu au legătură nici cu medicina, nici cu știința. Considerăm că atât participanții, cât și lectorii unei asemenea manifestări publice trebuie să știe că noțiunile dezbătute intră în contradicție flagrantă cu toate descoperirile științifice, bazate pe dovezi, ale medicinei moderne, fapt care ar putea constitui un fals științific și medical. Dezinformarea si răspândirea unor falsuri științifice sau a unor zvonuri neîntemeiate pe nicio evidență sunt de natură să diminueze încrederea în știință și profesioniști”, se arată într-o informare a Colegiului Medicilor din România.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Sănătății vrea să schimbe modul de acordare a concediilor medicale pentru a elimina fraudele. Alexandru Rogobete: „Dacă diminuăm acest fenomen, va fi un mare câștig”.

Vaccinare gratuită anti-HPV până la vârsta de 26 de ani, din toamna acestui an. Inițiativa pentru sănătatea tinerilor, lansată la Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter