Politică

Opinie. Viorel Nistor: „Un premier pentru liniștea unora/altora”

Cât de clare ar mai trebui să fie lucrurile ca să înțelegem că ceea ce s-a întâmplat în PNL nu este democrație, nici nu tinde și nici nu seamănă.

Opinie. Viorel Nistor: „ Un premier pentru liniștea unora/altora”

 

Că o putem numi oricum (autocrație, „democratură”, joc politic, glumă, disimulare, delegare de responsabilități, conducere prin mandat etc.), dar nu democrație internă de partid. Iar dacă democrație în partid nu e, nimic nu e! Nici înafara lui, nici în structurile de putere, nici în societate și la vot, nicăieri, căci inspirație vine de sus. 


 

În nici un an de zile, cel  mai important partid din România (acum), aflat la putere, a schimbat trei președinți, dintre care doar primul cronologic (Ludovic Orban) ar putea fi bănuit a fi veritabil ales sau liberal nativ, ceilalți, Florin Cîțu (cel demisionar) și Nicolae Ciucă (nou ales), sunt niște vehicule de putere ajunse conjunctural în partid și la putere, nu alese, ci impuse, nu votate, ci acceptate, nu crescute, ci aduse din alte părți, de „dinafară”.


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


 

Și atunci, la ce bun partidul? De ce să-ți „freci coatele” pe băncile politicii de partid, să înveți, să crești, să faci muncă voluntară, de jos, să te sacrifici, să lipești afișe (înainte de a scoate o vorbă), să „evoluezi”, dacă vine unul care n-a făcut nimic din toate astea și se pune în față și la vârf? Pe deasupra, n-are nici vocație de politician, n-are nici înzestrare de lider, n-are nici empatie cu masele, n-are nici rezultate, este un „încurcă-lume” și un „antitalent”, care nici n-a făcut ucenicie, nici n-a învățat politică și nici nu știe. Ce noimă au toate lucrurile astea, pentru prezentul politicii și pentru viitorul ei? 


Pe deasupra, toate aceste schimbări, la vârful partidului și la conducerea guvernului, se produc în perioade foarte grele, de crize, de experimente sociale și politice, de pandemie nemaivăzută și de război la graniță, adică exact atunci când ar fi nevoie de stabilitate, pricepere și clarviziune!

Se spune că cine se aseamănă se adună și așa o fi și cu mediocrii, se adună între ei și fac un cerc care nu mai poate fi rupt nicicum. Sau poate că nu înțelegem noi nimic din toate aceste rosturi încurcate și răsturnate. Cine pe cine sprijină și de ce? Cui folosesc? Unde se ajunge? Care este limita? Politica e un serviciu public și trebuie să deservească interesul comun înaintea celui personal ca să fie validată. Democrația funcționează pe un asemenea eșafodaj, dacă tot este invocată.


„PNL și-a schimbat conducerea, pentru a treia oară, cât ai «bate din palme»”

PNL și-a schimbat conducerea, pentru a treia oară, cât ai „bate din palme”. Ce se poate înțelege dintr-o demisie impusă (a lui Florin Cîțu), hotărâtă în câteva zile, un Congres restrâns, pregătit într-o săptămână, și un vot în unanimitate pentru noul președinte, ajuns premier (aproape) înainte de a fi în partid? Ar trebui să înțelegem că generalul Nicolae Ciucă este „o lumină”, un clarvăzător, un geniu, omul providențial și indispensabil, fără de care și politica, și țara și partidul s-ar prăbuși deîndată! Asemenea lui Cîțu câteva luni înainte? Este sau au fost așa ceva? 

Sau este doar o persoană comodă, și dezirabilă, și preferabilă cuiva, cum a fost și predecesorul său? La fel de neavenit, la fel de priceput, la fel de inert, la fel de ușor de schimbat la nevoie? Pentru că nimeni nu explică și nu crede necesar să facă asta, nimeni nu aduce argumente convingătoare, nimeni cu crede că e important/esențial să facă asta, se lasă loc pentru a se  interpreta ceea ce se vede și pentru a se înțelege ceea ce pare. 

În acest moment, așa cum merg lucrurile, generalul Nicolae Ciucă, în funcția de prim-ministru al României, pare convenabil oricui mai puțin guvernării asumate, independente și efective. De pildă, este pe plăcerea și pe gustul celui care l-a adus/băgat în politică, președintele Klaus Iohannis, căruia i-a fost sfătuitor/consilier pe probleme de apărare, după ce ocupase cea mai importantă funcție în armată (Șeful Marelui Stat Major). De ce să pui un militar subordonat (înafara faptului de a-ți urma ordinele) în funcția de cea mai mare răspundere, cea mai mare pricepere, cea mai mare forță, putere de înțelegere, asimilare și creativitate, cum este cea de prim-ministru? Doar pentru atâta?

Apoi, Nicolae Ciucă (s-a și spus asta) este convenabil PSD, adică partenerilor de guvernare ai PNL. Cum vine asta? De când adversarii politici, vremelnic parteneri, aleg ei șeful din partidul aliat? Spun cine le convine și cine nu? Ce perspectivă dă asta partidului pe care-l conduce, ce se va întâmpla dacă dispare „sforarul” și lasă sforile libere? Chiar atât de puțin importantă a ajuns funcția de prim-ministru? Sau atât de importantă că nimeni n-o poate înțelege și asuma de unul singur?

În fine, Nicolae Ciucă a fost acceptat și votat pe dinafară de partid tocmai pentru că nu însemna nimic pe dinăuntru, precum fusese Cîțu, adică ușor de „dispensat” când nu mai era util și dezirabil și de arătat cu degetul apoi. Și ar mai putea fi un motiv, potolește pentru moment lupta pentru putere și întâietate în partid, amâna confruntarea între diversele facțiuni rivale pentru privilegii, fie că e vorba de fricțiuni PNL-PDL, fie între generații, fie între regiuni sau grupuri de influență în partid. Au înghețat conflictele și lasă iluzia unității. 

Pe deasupra, prim-ministrul României mai are o problemă gravă de integritate, nerezolvată, înghețată și ea, cea a acuzației de plagiat. Însă, nu asta îl face mai puțin pregătit de guvernare (oricum îndoielnică), asta îl face vulnerabil și șantajabil, acel cineva care poate fi schimbat din înalta funcție în orice moment. Iar votul, democrația și țara nu au dat niciodată un mandat pentru așa ceva, nu l-ar da și nu-l va da!

Întrebarea nu e care e prețul pentru partid al acestor manevre lipsite de temei, străvezii și superficiale politic, ci care e prețul pentru țară și pentru guvernare, pentru luarea celor mai bune decizii, directe și asumate, într-o situație atât de tulbure, incertă și critică, precum cea pe care o traversăm acum și încă vreo câțiva ani. 

Care e prețul și cine-l plătește?!

 

Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de mai mult de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.

 

CITEȘTE ȘI:

OPINIE: Merge democrația (și) cu gaz rusesc

OPINIE. Viorel Nistor: „Demență, răzbunare, cruzime”

abonare newsletter