Politică

Ludovic Orban îi cere președintelui Nicușor Dan să revoce mandatul acordat lui Adrian Veștea: „Este premierul nimănui”.

Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea, a declarat marți dimineața liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban.

Ludovic Orban îi cere președintelui Nicușor Dan să revoce mandatul acordat lui Adrian Veștea: „Este premierul nimănui”.|Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Ludovic Orban îi cere președintelui Nicușor Dan să revoce mandatul acordat lui Adrian Veștea: „Este premierul nimănui”.|Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

 


După ce Ilie Bolojan a anunțat că PNL îi solicită președintelui României să reia consultările cu partidele, și Ludovic Orban arată că șeful statului trebuie să revoce mandatul acordat lui Adrian Veștea. 

CITEȘTE ȘI: 
Deputatul Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj): „Partidul Național Liberal NU va vota Guvernul Veștea”

„Din acest moment, Veștea este premierul nimănui”, spune liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban.


Ludovic Orban îi cere președintelui Nicușor Dan să revoce mandatul acordat lui Adrian Veștea: „Este premierul nimănui”.

Șeful statului trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea, susține liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban.

„Partidul Național Liberal a hotărât în forurile statutare, în mod democratic, cu o majoritate largă, că nu susține învestirea unui guvern condus de premierul desemnat. 


CITEȘTE ȘI: 
PNL a reconfirmat prin vot decizia de a NU face parte dintr-un guvern alături de PSD

Sursa: Ludovic Orban - Facebook 

Din acest moment, Veștea este premierul nimănui. Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea, dacă mai are vreo urmă de decență și de respect pentru democrație, pentru litera și spiritul Constituției și pentru românii care l-au votat la alegerile prezidențiale”, a scris Ludovic Orban pe pagina sa de Facebook.

Conform acestuia, trebuie demarată o nouă rundă de consultări cu partidele politice parlamentare în vederea identificării unei soluții pentru depășirea crizei politice provocate de PSD. Acest lucru a fost solicitat, luni seara, și de conducerea PNL.


„Președintele l-a asigurat pe Veștea că există majoritatea pentru învestirea unui guvern. Această teoretică majoritate nu se poate realiza decât dacă se bazează pe posibilitatea de a determina votul a 40 - 50 de parlamentari din zona SOS, POT pentru învestirea guvernului. Pun și eu o întrebare. Nu retorică. Dacă există posibilitatea de a obține aceste voturi pentru învestirea unui guvern, de ce Nicușor Dan nu folosește aceste voturi pentru învestirea unui guvern reformist PNL, USR, UDMR, ci preferă să forțeze un guvern PSD condus de un premier marionetă?”, a mai scris Ludovic Orban.

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat marți dimineața, după expirarea ultimatumului dat de conducerea PNL, că poziția lui nu se schimbă și nu își va depune mandatul.


Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că Partidul Național Liberal a decis să nu susțină instalarea Guvernului condus de Adrian Veștea, având în vedere că desemnarea acestuia s-a făcut cu încălcarea spiritului democrației parlamentare și fără consultarea partidului, iar liberalii care vor accepta să facă parte din acest Cabinet și vor vota un astfel de Executiv își vor pierde calitatea de membri ai formațiunii.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Adrian Veștea: „Nu îmi depun mandatul de premier desemnat”

PNL a reconfirmat prin vot decizia de a NU face parte dintr-un guvern alături de PSD

Ultimele Stiri
abonare newsletter