Național

România susține sancțiunile aplicate Rusiei de UE. Ministrul Afacerilor Externe: „Rămânem uniţi împotriva agresiunii”

Blocul comunitar este unit împotriva agresiunii, iar România „salută pachetul de sancţiuni adoptate de UE”, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

România, solidară cu sancțiunile UE împotriva Rusiei. România, solidară cu sancțiunile UE împotriva Rusiei.

 

 


„România salută adoptarea pachetul de sancţiuni UE aplicate unor oficiali ruşi, unor membri ai Dumei de Stat şi altor entităţi, bănci şi societăţi comerciale: este primul pas de a impune costuri pentru Rusia, care a încălcat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

 


Orice încălcare a dreptului internaţional vine cu un preţ mare. Rămânem uniţi împotriva agresiunii”, a transmis, miercuri, şeful diplomaţiei.

Acțiunile Rusiei, sancționate de lideri din toată lumea

Sancțiunile aplicate Rusiei vin la scurt timp după ce liderul rus a recunoscut independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi a autorizat trimiterea de trupe ruseşti în Donbas. Tot luni, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care a ordonat forțelor armate ruse să asigure „funcții de menținere a păcii” în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, a căror independență a recunoscut-o în aceeași zi.


„O mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia. A fost făcută din părți date de Lenin din Rusia. După, înainte și după Al Doilea Război Mondial Stalin a dat Ucrainei părți din România, Polonia și Ungaria. În 1954 Hrușciov a dăruit Crimeea Ucrainei. Așa a fost formată Ucraina modernă”, a declarat Vladimir Putin, luni, după semnarea celor două decrete de recunoaștere a independenței Donețk și Luhansk.

De asemenea, liderul rus a acuzat Ucraina că a furat gaz și a sugerat că Rusia a fost „jefuită” în 1991 când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat.


Și preşedintele american, Joe Biden, a anunţat, marți seara, prima serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei, cu scopul de a izola Moscova de sistemul financiar occidental.

Printre acestea se numără sancționarea a două bănci mari - VEB și banca militară și interzicerea accesului Rusiei la piețele financiare din Vest, SUA și Europa.

CITEȘTE ȘI:

Președintele american Joe Biden, reacție la ultimele acțiuni ale Rusiei: „Rusia a decis să rupă o bucată din Ucraina”

Ce impact are recunoașterea independenţei regiunilor separatiste din estul Ucrainei? „Istoria” Donețk și Luhansk

abonare newsletter