Actualitate

Daniel Don: “Încă se mai fac angajări pe pile şi relaţii”

<p>Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj (AJOFM), Daniel Don, îi acuză pe unii angajatori de “discriminare”.</p>

 

 


Daniel Don a declarat azi că mulţi angajatori refuză să ofere locurile de muncă libere persoanelor recrutate de AJOFM, preferând “rudele sau prietenii”. Potrivit lui Don, mulţi dintre angajatori nici nu mai organizează concurs, făcându-se astfel vinovaţi de discriminare.

Directorul AJOFM Cluj propune modificarea legislaţiei cu privire la comunicarea locurilor de muncă vacante, pentru mai multă transparenţă. “Unii angajatori, care aveau oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM, resping recrutarea personalului. Este discriminare pentru că se îngrădeşte liberul acces al unei persoane la un loc de muncă. Trebuie modificată legislaţia cu privire la comunicarea locurilor de muncă vacante, pentru ca angajatorii să dea acces liber oricăror persoane care îndeplinesc condiţiile. Cerem modificări legislative de transfer al unor competenţe ale CNCD (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării) către agenţiile de muncă din ţară pentru amendarea angajatorilor care îngrădesc dreptul la muncă şi pentru eliminarea discriminărilor care pot să apară”, a explicat Don. El a adăugat că AJOFM nu cunoaşte metoda sau criteriile de selecţie pe baza cărora aceste firme angajează. “Nu este normal ca într-o companie să fie toată familia înregistrată, să nu aibă loc concursuri pentru posturile vacante. Se vede că încă se mai fac angajări pe pile şi relaţii”, a mai spus Don. A.M.C.





 

abonare newsletter