Actualitate

De ce unii se trezesc greu dimineaţa?

Cercetători de la Universitatea Northwestern din statul american Illinois au descoperit un nou mecanism asociat cu ceasul biologic la musculiţe. O descoperire ce explică de ce unii oameni se trezesc dimineaţa mai greu decât alţii. Potrivit revistei Nature, care citează studiul amintit, lipsa unei gene denumite “douăzeci şi patru” duce la o perturbare a ritmului în ciclul de veghe şi somn la musculiţe. Această genă codifică proteina numită PER, care, la rândul său, reglează ritmul circadian. În lipsa respectivei gene, proteina se găseşte în neuroni în cantităţi mici şi ca rezultat trezitul dimineaţa devine o problemă

Actualitate

Bogătaşii care nu-şi declară veniturile vor fi „căutaţi” la averi din 2012

Primele verificări ale persoanelor cu venituri mari vor avea loc anul viitor, întrucât pentru analiză sunt necesare declaraţiile de venit pe anul 2011, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Lazăr, citat de agenţia Mediafax. „Ca şi modalitate de verificare, nu se poate face înainte de anul viitor, pentru că declaraţiile de venit pe acest an le vom avea la dispoziţie numai din 2012”, a afirmat Dan Lazăr. Mai mult, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor a reiterat că, în momentul de faţă, normele de aplicare a legislaţiei privind verificarea persoanelor cu venituri mari nu sunt gata, urmând ca acestea să fie finalizate până la sfârşitul lunii februarie. Guvernul va asigura până la finele lunii martie necesarul de personal pentru departamentul din ANAF care va verifica persoanele cu venituri mari, structura urmând să devină operaţională până în august, reiese din scrisoarea de intenţie convenită cu FMI. Vă reamintim că Guvernul a decis, la finele anului trecut, ca persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori. Mai mulţi consultanţi fiscali apreciază că impozitarea persoanelor cu venituri mari reprezintă o amnistie fiscală indirectă, fiind o metodă de a atrage bani la buget prin impunerea la plată a unui impozit pe anumite sume ce reprezintă venituri nedeclarate din trecut şi care nu pot fi dovedite.

Actualitate

Cum motivează Primăria Cluj taxa de 300 de lei pentru divorţ?

Consilierii locali vor lua în discuţie, în şedinţa de mâine, instituirea unei taxe speciale de 300 de lei pentru cererea de divorţ prin acordul soţilor adresată Serviciului Stare Civilă. În referatul proiectului de hotărâre se arată că Primăria municipiului Cluj-Napoca se încadrează printre primăriile cu cele mai multe solicitări la acest capitol, dat fiind numărul mare al căsătoriilor încheiate (aproximativ 60-70% din numărul celor încheiate în judeţul Cluj), a numărului mare de cetăţeni care solicită stabilirea domiciliului sau reşedinţei în municipiu şi a celor care locuiesc fără forme legale. „Având în vedere faptul că familia este instituţia fundamentală în societate, este unul din factorii care se preocupă de educaţia omului, de promovarea valorilor morale şi naţionale, considerăm că dacă oferim o procedură pe atât de simplă, pe atât de încurajatoare din punct de vedere pecuniar, vom duce actul de divorţ în derizoriu, dând posibilitatea oricărei familii să divorţeze, iar mai apoi să se recăsătorească, creând astfel un cadru instabil şi fragil aşa numitei instituţii a căsătoriei”, se mai arată în acelaşi referat. Reprezentanţii municipalităţii clujene mai arată că majoritatea administraţiilor locale din România au stabilit taxe pentru divorţul pe cale administrativă: 650 de lei primăria Târgu-Mureş, 500 de lei primăriile Zalău, Galaţi, Bacău, Bistriţa şi 300 de lei primăriile Iaşi, Baia-Mare, Timişoara, Oradea, Arad. La notar, desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor costă 500 de lei.

Actualitate

Iarna îşi reintră în drepturi. Primăvară, doar după 10 martie

Zilele de marţi şi miercuri vor fi „de iarnă autentică”, a atenţionat ieri directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, menţionând că ne vom îndrepta spre primăvară abia după data de 10 martie. „Pe 22 şi 23 februarie, adică marţi şi miercuri, urmează două zile de iarnă autentică. Dacă vântul se suprapune cu zăpada, vom da o atenţionare pentru partea de sud, Banat, Oltenia. Nu trebuie privită ca fiind complet rea vestea, pentru că este nevoie în sud-est de un strat de zăpadă, pentru că urmează, în 24-28 februarie, temperaturi destul de scăzute, cu minus 18 grade la munte. În sud este la limită, noi ne aşteptăm la minus 8, minus 9 grade, sper să nu fie sub minus 10 grade, şi atunci stratul de zăpadă ar fi o protecţie pentru culturi”, a declarat directorul ANM, în videoconferinţa cu prefecţii a premierului Emil Boc. Sandu a menţionat că temperaturile scăzute se vor menţine până pe 28 februarie şi vor începe să crească în perioada 1-6 martie. În Cluj, temperaturile vor oscila astăzi între 5 şi minus 4 grade, urmând ca marţi şi miercuri mercurul din termometre să înregistreze, în principal, valori negative, temperatura maximă ce se va înregistra la mijlocul săptămânii fiind de 0 grade Celsius.

Actualitate

Săptămână verde la UTCN

Organizaţia studenţească BEST Cluj-Napoca organizează cea de-a V-a ediţie a evenimentului ecologic Green Week, care se va desfăşura în acestă săptămână în cele două campusuri ale Universităţii Tehnice, din Observator şi Mărăşti. În cadrul evenimentului, astăzi va avea loc colectarea de maculatură de la studenţii din căminele Universităţii Tehnice, în cutiile ce au fost deja amplasate în campus. Astfel, prima zi a Green Week va începe cu un schimb second-hand, ce va avea loc în aer liber în campusul Observator, în cadrul căruia studenţii vor putea face schimb de cursuri, materiale şcolare sau cărţi. Seara, organizatorii vor încerca, împreună cu studenţii din cămine, să economisească energia planetei stingând lumina printr-un flash mob “Lights Off”. Tot luni va începe workshop-ul Green Week, în cadrul căruia studenţii vor construi o hartă a judeţelor României din capace de plastic, într-o competiţie în care sunt implicate mai multe judeţe ale ţării.

Actualitate

Concert Felicia Filip la Balul Operei

Cea de-a XVI-a ediţie a Balului Operei s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână sub titlul „Paris, Mon Amour”. Felicia Filip a cântat ieri pentru publicul clujean în cadrul Galei Laureaţilor, înaintea recitalului violonistului Alexandru Tomescu, care a interpretat piese din repertoriul său la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702.

Actualitate

Târg şi Festival de Mărţişor

Piaţa Unirii va găzdui în perioada 24 februarie – 1 martie 2011 primul târg al mărţişoarelor. Comercianţii îşi vor prezenta în acest an mărţişoarele în cadrul Târgului de Mărţişoare ce va fi amplasat în Piaţa Unirii, precum şi în cadrul unui amplasament din Piaţa Muzeului. Mărţişoarele vor fi comercializate atât în căsuţele de lemn amplasate în Piaţa Unirii încă din luna decembrie, cu ocazia Târgului de Crăciun, cât şi pe amplasamente temporare, amenajate în aer liber în piaţă. Manifestările sunt organizate de Primăria municipiului Cluj-Napoca.

Actualitate

Gripa bate la uşa clujenilor

Numărul bolilor respiratorii este în creştere în ultima perioadă: 2600 de clujeni au făcut viroze şi pneumonii într-o săptămână. Aproape 2.600 de clujeni s-au îmbolnăvit, într-o săptămână, de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) şi pneumonii şi alţi şapte au fost confirmaţi cu gripă. Numărul îmbolnăvirilor este în creştere în ultima perioadă. În judeţul Cluj, în urma raportărilor efectuate de medicii de familie şi spitale au fost diagnosticate, în săptămâna 08-14 februarie, 2.212 cazuri de IACRS, mai puţine cu 325 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ultimele Stiri
abonare newsletter