Actualitate

Pacienţii cu cancer cer deblocarea tratamentelor injectabile

<p> </p> <p />Bolnavii cu cancer din toată ţara cer deblocarea tratamentelor injectabile pentru această boală, după ce a fost interzisă eliberarea lor prin farmaciile cu circuit deschis, începând cu 1 aprilie.

Membrii Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din Romania (FABC) fac un apel disperat către autorităţi pentru a le reda „şansa de a trăi, şansă care le-a fost luată prin decizia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a bloca accesul pacienţilor la tratamentele care-i mai ţin în viaţă”.

Reprezentanţii FABC spun că de la 1 aprilie, farmaciilor li s-a interzis prin ordin să mai elibereze tratamentele injectabile celor 98.000 de pacienţi oncologici, deşi autorităţile fuseseră avertizate atât de ei, cât şi de către medici că acestea nu sunt disponibile în spitale. „De atunci, majoritatea pacienţilor au întrerupt tratamentele. Viaţa lor este în pericol. Avem semnale de lipsă a injectabilelor din judeţele Tulcea, Călărăşi, Iaşi, iar în Bucureşti: Spitalul Militar, Spitalul Elias, Euromedic şi parţial Spitalul Colţea”, spun reprezentanţii FABC. Nu există semnale că astfel de probleme există şi la Cluj.


Bolnavii cer public premierului Emil Boc să intervină şi să ceară preşedintelui CNAS şi Ministrului Sănătăţii să corecteze imediat această situaţie gravă, astfel încât să îşi poată procura tratamentele şi din farmaciile cu circuit deschis, până când spitalele vor încheia procedurile de achiziţie publică pentru toate medicamentele injectabile de care avem nevoie.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter