Externe

Războiul din Ucraina: Rușii au ucis un copil de un an și alți doi oameni la Kiev.

Un copil de un an de zile și alți doi oameni au murit la Kiev în urma atacurilor aeriene lansate de armata Rusiei.

Un copil de un an și alți doi oameni au murit la Kiev în urma atacurilor aeriene lansate de Rusia | Foto: depositphotos.com Un copil de un an și alți doi oameni au murit la Kiev în urma atacurilor aeriene lansate de Rusia | Foto: depositphotos.com

 

 


 

Rusia a lansat sâmbătă noaptea lovituri aeriene asupra mai multor orașe din Ucraina; unul din atacuri a produs distrugeri mari unor clădiri din Kiev, ucigând trei oameni, printre care un copil de numai un an, relatează dpa. Presa locală a preluat informații ale forțelor armate ucrainene care au raportat un val de sute de drone și rachete de croazieră rusești.


 

 


Trei morți la Kiev și un incendiu la sediul guvernului Ucrainei

Despre copilul mort în capitală a comunicat primarul Vitali Kliciko; o altă victimă a dronelor rusești era o femeie tânără. Anterior, edilul semnalase moartea unei femei în vârstă într-un adăpost antiaerian, tot în cartierul Darnițki, la est de râul Nipru.

El a anunțat că s-a produs un incendiu și la sediul guvernului Ucrainei, transmite Reuters, citat de Agerpres.ro.

Aceeași agenție consemnează pentru Kiev un bilanț de 18 răniți, printre care o gravidă.

Explozii au avut loc și la Odesa, Harkov, Dnipro, Zaporojie și Krivoi Rog. Guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Chiper, a declarat că în reședința regiunii au fost lovite locuințe și infrastructuri civile. În Zaporojie ținta a fost o zonă industrială, iar în Krivoi Rog au fost atinse mai multe locuri chiar în oraș. În Kremenciuk, în centrul Ucrainei, s-au auzit zeci de deflagrații și s-a întrerupt curentul în mai multe zone, conform primarului Vitali Malețki.

Apărarea antiaeriană din Rusia a raportat, potrivit agenției de presă ruse RIA, preluată de Reuters, că a doborât sâmbătă noaptea 69 de drone ucrainene.

Moscova nu a comentat imediat atacurile din Ucraina.

Atât rușii, cât și ucrainenii susțin că atacurile lor aeriene nu vizează civilii.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Zelenski nici nu vrea să audă de negocieri cu Putin la Moscova și propune Kievul pentru discuții de pace

Putin, dispus să se întâlnească cu Zelenski: „Să vină la Moscova, dacă este pregătit”. Președintele Ucrainei, discuții cu Trump despre sancțiunile contra Rusiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter