Educație
Ministrul Educației, Daniel David, față în față cu studenții protestatari din Cluj. Ce au discutat?
Ministrul Educației, Daniel David, s-a întâlnit luni, cu studenții din Cluj-Napoca la rectoratul Universității Babeș-Bolyai (UBB).

La această întânire, ministrul educației a discutat azi, 29 septembrie 2025, cu reprezentanții studenților.
Daniel David, Ministrul Educației a discutat cu Traian Timiș, președintele Organizației Studenților din Universitatea Tehnică (OSUT), Albert Conachi, președintele Organizației Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) și Giorgiana Spătăcean, secretar general al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
Ministrul Educației, Daniel David, „nas în nas” cu studenții: Căutăm soluții temporare, iar ulterior încercăm să revenim la ce a fost înainte
În urma discuțiilor, ministrul Educației a transmis că le înțelege nemulțumirile studenților.
„Măsurile luate încearcă să ne asigure salariile și bursele până la sfârșitul lui 2025. Încercăm să găsim soluții în acest an să acoperim o parte din sume care au fost pierdute prin redimensionarea burselor. Încercăm prin fonduri europene. Măsurile de austeritate sunt temporare, aproximativ un an de zile, până se stabilizează fiscal-bugetar țara, ulterior să putem mării fondul de burse”, a declarat Daniel David la ieșirea de la discuțiile cu studenții.
Acesta a afirmat că studenții au dreptate în legătură cu faptul că abandonul universitar este legat și de suportul financiar pe care îl poate oferi statul.
„Bugetul în acest an este mai mare față de ce am avut în 2022-2023. Un ministru se bucură când are bani pentru burse pentru elevi și studenți, dar e mai dificil dacă acei bani vin din împrumuturi. Vocea studenților a fost ascultată la aceste proteste, toți din Guvern știm că este o problemă. Căutăm niște soluții. Am să discut cu ministrul Transporturilor contextul studenților, pentru a avea o întâlnire cu ei. Prin unele măsuri se face o economie mai mică, prin altele una mai mare. Doar bursele pe un an de zile dinzona studenților și a elevilor ne duce undeva în jur de de 6,4 miliarde de lei pe an. Nu este o sumă mică. Este un mit ce a apărut în spațiul public cum că din aceste măsuri în educație s-ar salva 0,02% din PIB. Educația ar mai avea nevoie de încă 2 miliarde de lei pentru a încheia anul cu salarii și burse. Practic, banii salvați prin aceste măsuri sunt undeva de 2,4 miliarde lei, iar anul viitor, undeva în jur de 3 miliarde lei.
Acesta a afirmat că în calitate de ministru își dorește să aducă cât mai mulți bani în sistem, dar în condiții sănătoase, nu bazat pe împrumuturi.
„Sper ca studenții să nu renunțe la facultate în aceste condiții. Înțeleg dificultatea situației. În urmă cu doi ani, bugetul de burse era mult mai mic față de anul acesta. Trebuie să căutăm soluții să restabilim fondul de burse. Era mai bine să avem un buget mai mare. Am încurajat toți rectorii, dacă pot, din fonduri proprii să ajute studenții cu burse, indiferent de numărul de luni sau dacă studenții sunt la buget sau taxă”, a conchis Daniel David.
Reprezentați studenți: „Vom ieși pe orice vreme, chiar și pe ploaie cum a fost azi la Cluj”
A luat cuvântul și Giorgiana Spătăcean, secretar general al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
„Discuțiile au fost mai mult niște promisiuni, nu lucruri concrete. Asta am cerut mereu. Am vorbit despre ce se va întâmpla în următoarea perioadă, dar noi (studenții - n. red.) nu ne vom opri. Va începe un protest și în celelalate orașe mari din România. Nu spunem stopă până când nu obținem lucruri concrete. Se va observa în perioada imediat următoare ce impact financiar au aceste măsuri pentru studenți, poate chiar din luna aceasta. O să ieșim mereu în față și pe ploaie, cum a fost astăzi la Cluj, astfel încât să fie cât mai bine pentru studenți”, a declarat Giorgiana Spătăcean.
A dat declarații și Traian Timiș, președintele Organizației Studenților din Universitatea Tehnică (OSUT).
„Așteptările erau altele după aceste proteste. Ni s-a propus o soluție de bani pentru burse din fonduri europene, că aceste soluții să fie pe temen scurt, pe termen mediu, bursele să fie incluse din banii de la buget în ianuarie. Ne-am arătat nemulțumiile față de toate măsurile luate până acum de Guvern, inclusiv legate de transport. O să iesim în continuare, o să tragem pentru studenții, pentru măsurile care erau înainte”, a declarat Timiș Traian.
Studenții de la Cluj, dezamăgiți
A luat cuvântul și Albert Conachi, președintele Organizației Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB).
„Suntem dezamăgiți. S-au promis totuși fonduri pentru autonomia universitară, dar ne așteptăm să fie la fel. Încă nu avem nimic concret. Promisiuni au fost și în trecut. S-a spus că universitățile care au bani să poată suplimenta fondul de burse, dar, ce să vezi? Nu s-a întâmplat asta în majoritatea universităților”, a declarat Albert Conachi.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: