Educație
O nouă teorie asupra primei civilizații urbane din istorie, propusă de un cercetător român. Mitul sumerian al potopului, o reprezentare a inundațiilor devastatoare ale Tigrului și Eufratului.
Un studiu științific condus de geologul Liviu Giosan, cercetător asociat al Institutului STAR-UBB, contestă teoriile existente referitoare la originile primei civilizații urbane care a apărut în Mesopotamia cu peste 5.000 de ani în urmă. Noua abordare arată că factorii care au contribuit la apariția primei civilizații sumeriene nu țin de schimbările climatice.

Studiul științific condus de geologul Liviu Giosan, cercetător asociat al Institutului STAR-UBB și cercetător emerit la Institutul Oceanografic din Woods Hole din Statele Unite, realizat în colaborare cu arheologul Reed Goodman, profesor asociat al Universității Clemson, oferă o nouă abordare asupra formării civilizației urbane, anunță UBB Cluj.
CITEȘTE ȘI:
Metodă revoluționară dezvoltată de cercetătorii clujeni de la TINS și UBB pentru înțelegerea activității creierului. Noi perspective în studiul autismului, depresiei ori traumatismelor craniene.
Prin folosirea unor metode inovatoare, combinând date geologice, arheologice și satelitare, noua teorie argumentează că ascensiunea civilizației sumeriene este strâns legată de acumularea sedimentelor fluviale în Golful Persic și interacțiunea acestora cu fenomenul mareelor.
Sumerul, prima rețea de așezări statale din istorie
Sumerul, prima rețea de așezări statale din istorie, organizată pe o bază culturală și economică comună, a apărut în sudul Mesopotamiei în urmă cu peste 5000 de ani. Rădăcinile acestui proces de urbanizare datează din perioada Uruk (cca. 4000–3200 î.Hr.), unde creșterea populației, inovațiile tehnologice și o diviziune clară a muncii au dus la apariția unor structuri statale complexe.
CITEȘTE ȘI:
O vastă rețea de orașe antice pierdute, descoperită în Amazonia. Cercetător: „Nu mă așteptam la ceva atât de spectaculos”.
La Uruk, pentru prima oară în istoria omenirii, a apărut scrisul și s-au dezvoltat tehnicile agricole și meșteșugărești. Cultura Uruk s-a răspândit în nordul Mesopotamiei și Iran, facilitând totodată formarea primelor structuri de tip statal. După anul 2600 î.Hr., în Mesopotamia a apărut prima societate urbanizată din istorie, unde orașele-stat precum Ur, Kish și Lagash concurau pentru apă și terenuri agricole.
Factorii care au contribuit la apariția civiliației nu țin de schimbările climatice
Noua teorie propusă de Giosan și Goodman în cadrul studiului publicat recent în prestigioasa revistă PLOS One, oferă soluții surprinzătoare pentru a descifra apariția primei civilizații urbane și literate a lumii: autorii susțin că factorii decisivi în apariția civilizației sumeriene, dezvoltată din și în locul satelor descentralizate ale culturii Ubaid, nu sunt schimbările climatice, ci mai degrabă transformările de relief și hidrologia regiunii de coastă și, ca urmare a acestora, dispariția treptată a agriculturii bazate exclusiv pe ciclicitatea naturală a mareelor.
Mitul potopului, o reprezentare a inundațiilor devastatoare ale Tigrului și Eufratului
Unul dintre scopurile inedite ale articolului este că încearcă să identifice semnificația civilizațională a acestor procese naturale, în special a mareei, în lumea mitologică sumeriană.
De pildă, mitul sumerian al potopului, care ulterior a fost încorporat și în Vechiul Testament, poate fi interpretat ca reprezentare în memoria colectivă a experienței inundațiilor catastrofale de primăvară ale Tigrului și Eufratului, produse după blocajul coastei și izolarea lacului mesopotamian.
Rolul lui Enki, zeu al apei și unul din zeii supremi ai panteonului sumerian, în separarea apelor dulci de cele sărate se poate referi la experiența amestecării apei dulci cu cea sărată în zona estuarului afectat de maree. Tot astfel, cultul zeului lunii, numit Nanna, poate indica faptul că observarea ciclurilor lunare și a ritmului mareelor ar fi putut sta la baza măsurării timpului în cultura sumeriană, metodă adoptată și propagată până în zilele noastre.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: