Economie

Proiectul Roşia Montană – după 14 ani de controverse obţinerea avizului e tot mai aproape

<p><img src="documente/stories/09_septembrie/05_ziua/06-aur-rosia-montana.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />În 14 ani de la debutul proiectului minier dezbaterea publică privind Roşia Montană nu a încetat niciodată.</p>

Mai mult, aceasta a fost una dintre temele care s-a păstrat în prim plan creându-se în permanenţă conexiuni cu celelalte evenimente care erau cap de listă în agenda socială, politică, sau chiar culturală.

Deoarece momentul oferirii unui răspuns al statului la cererea de avizare a proiectului se apropie, în contextul în care evenimentele din mediul economic internaţional au dus la atingerea unui nivel record al preţului aurului, poziţiile susţinătorilor, dar şi ale opozanţilor exploatării se radicalizează determinând un adevărat “boom al declaraţiilor”.

O luptă continuă între susţinători şi opozanţi

Istoria de peste un deceniu a proiectului de la Roşia Montană este o colecţie de declaraţii pro şi contra exploatării. Proiectul a avut de-a lungul timpului susţinători şi opozanţi fermi şi constanţi, atât din societatea civilă, cât şi din zona politică.

Argumentele opozanţilor proiectului sunt în principal de ordin ecologic şi cultural, în timp ce susţinătorii îşi bazează poziţia pe argumente de ordin economic şi social.

Proiectul a fost marcat încă de la început de controverse provocate fie de procedura de transfer al licenţei de concesiune pentru exploatare, fie de impactul asupra mediului sau conservarea patrimoniului istoric.

Printre opozanţi se numără Academia Română, care a recomandat, în 2004, “abandonarea” proiectului minier. Argumentele Academiei au fost, în special, detalii de ordin tehnic care, în opinia specialiştilor, ar fi crescut pericolele pentru mediu în cazul unor eventuale accidente. Acestea aveau legătură cu procedeul de cianurare pe care compania intenţionează să-l folosească în exploatare şi vizau toate etapele în care apare cianura: de la transport până la evacuarea apei reziduale în lacul de acumulare.

Argumentele contra proiectului s-au dezvoltat în timp, contestatarii punând la îndoială sute de aspecte pur tehnice şi de date statistice care apar în studiul de impact.

Ungaria, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de intenţia investitorului încă din 2003, cerând în principiu renunţarea la proiect sau cel puţin analizarea lui în detaliu. Poziţia Ungariei este evident influenţată de catastrofa ecologică de la Aurul Baia Mare din anul 2000, ale cărei efecte, susţin ecologiştii, se mai văd şi astăzi în albia Tisei.

RMGC a avut de-a face şi cu opoziţia multor altor ONG-uri, grupate într-o iniţiativă denumită “Salvaţi Roşia Montană”. Cele mai vehemente au fost cele cu profil juridic, care şi-au folosit expertiza în sute de procese intentate companiei de-a lungul anilor. Altele, mai puţin vizibile, s-au limitat la luări de poziţie punctuale prin care sancţionau presupuse “abuzuri” ale statului sau încălcări ale legii în favoarea RMGC, în procesul de autorizare a investiţiei.

Şi Biserica Ortodoxă Română s-a plasat constant împotriva proiectului, argumentul fiind unul de ordin religios. Clerul român este nemulţumit de faptul că realizarea proiectului presupune strămutarea câtorva cimitire şi eventuala distrugere a unor biserici, care vor fi, totuşi, reconstruite.

PSD şi PNL nu au avut poziţii explicite şi constante pe acest subiect. În 2002, pe când era în opoziţie alături de PD, PNL anunţa că nu susţine moţiunea simplă iniţiată de PRM împotriva guvernării PSD pe tema proiectului Roşia Montană. Nouă ani mai târziu, PSD, care în 2002 părea că susţine proiectul, îl critică dur, prin vocea liderului Victor Ponta, pe şeful statului Traian Băsescu, pentru poziţia sa clar favorabilă proiectului, spunând că argumentele acestuia sunt “pentru proşti”. Acestei poziţii i se asociază acum şi PNL.

De cealaltă parte, între susţinătorii constanţi ai proiectului s-au remarcat politicienii democrat-liberali. Cu mai multe sau mai puţine rezerve, aceştia au fost constant pentru exploatarea resurselor de aur şi argint din Apuseni.

Tot de partea companiei a fost atrasă o importantă parte a comunităţii din Roşia Montană. Localnicii, mulţi dintre ei angajaţi de companie în diferite faze premergătoare proiectului, şi-au vândut locuinţele şi terenurile către companie şi s-au mutat în zona în care RMGC intenţionează să strămute întreaga comunitate. Mulţi dintre localnicii care susţin proiectul au devenit consilieri locali în comună, la un moment dat peste două treimi dintre aleşii locali din Roşia Montană aflându-se, în paralel, pe statele de plată ale RMGC.

Ceilalţi localnici care susţin proiectul s-au grupat în mai multe ONG-uri ale căror acţiuni au fost şi sunt finanţate adesea de companie. Între acestea se află Pro Roşia Montană şi Pro Dreptatea.

RMGC a beneficiat de susţinerea mai multor experţi în diferite aspecte legate de proiect, de la specialişti în probleme de mediu la analişti economici de anvergura lui Bogdan Baltazar, cunoscut consultant financiar şi bancher, fost preşedinte al BRD.

În ultimele luni, RMGC a beneficiat de sprijinul explicit al preşedintelui Băsescu, cel care, prin declaraţiile sale în favoarea pornirii exploatării, a readus în atenţia publică proiectul minier din Apuseni. După cele câteva declaraţii ferme ale preşedintelui în acest sens a urmat o vizită a şefului statului la Roşia Montană, acesta dând un semnal important pentru începerea exploatării.

Un argument al celor care susţin investiţia este, paradoxal, unul de mediu: compania a dat asigurări că, la finalul exploatării, zona acum extrem de poluată de fosta exploatare minieră comunistă de la Roşia Montană va fi lăsată verde. Însuşi preşedintele a preluat acest argument şi a invitat ecologiştii care se opun proiectului să meargă să vadă "dezastrul ecologic actual" de la Roşia Montană.

Susţinătorii proiectului şi-au argumentat punctul de vedere de cele mai multe ori economic: statul câştigă din taxele plătite de companie şi din redevenţă şi oamenii locului se aleg cu locuri de muncă bine plătite. În plus, creşterea preţului aurului, o adevărată explozie în ultimii ani, i-a făcut pe tot mai mulţi să ceară ca, pe fondul crizei, zăcământul să fie exploatat iar banii astfel obţinuţi de stat să fie “introduşi” în economie.

Roşia Montană din perspectivă economică

Un aspect foarte important în discuţiile care privesc oportunitatea realizării proiectului minier este încercarea de cuantificare a beneficiilor economice, majoritatea politicienilor invocând necesitatea unei revizuiri a modelului de business aplicat, deşi, România are deja una dintre cele mai înalte rate de taxare a industriei miniere pe plan mondial, alături de China, Indonezia, Polonia sau Coasta de Fildeş, conform rezultatelor studiului realizat de profesorul american James Otto, cu o experienţă de zeci de ani ca expert al ONU şi al Băncii Mondiale în domeniul minier.

“O problemă esenţială pentru guverne şi investitori este: ce nivel de taxare reprezintă o împărţire corectă într-un proiect minier? Dacă taxele sunt prea mari, investitorii ar putea să se îndrepte către alte ţări pentru a investi, însă dacă sunt prea mici, statul în cauza ar renunţa prea uşor la venituri. Studiul a constatat că România, spre deosebire de alte ţări, are o Rată de Taxare Efectivă (RTE) foarte înaltă, iar pentru minele mai mici, sistemul fiscal ar avea ca efect decizia din partea multor companii de a nu investi, din cauza unei rate de profit insuficiente”, potrivit studiului realizat de James Otto.

RTE reprezintă raportul dintre totalitatea taxelor şi impozitelor pe care un agent economic le plăteşte către autorităţile de stat şi veniturile brute ale companiei. Principalele taxe luate în calcul sunt impozitele plătite de companie, redevenţele, accizele pe combustibili şi impozitele pe salarii.

Conform calculelor lui James Otto rata de taxare efectivă a sectorului minier de către Stat variază între 44% şi 48%. RTE depinde de mai mulţi factori, precum nivelul producţiei, valoarea vânzărilor, costurile de operare sau nivelul taxelor, parametri care pot fi inconstanţi. Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) estimează în planul de afaceri o producţie de 7,9 milioane de uncii de aur şi de 28,9 milioane de uncii de argint.

Din punct de vedere economic, la o investiţie străină directă de 2 miliarde de USD, la preţul aurului de 1.800 USD/uncie (1 uncie = 31,1034 gr.), producţia de aur, provenită din proiectul minier de la Roşia Montană, vândută ar ajunge la peste 15 miliarde USD, este de părere analistul economic Ionel Blănculescu, citat de evz.ro.

Aproximativ 2,25 miliarde USD ar reprezenta cheltuieli cu bunuri, servicii şi forţa de muncă, efectuate în cea mai mare parte în România, în perioada celor 27 de ani ai proiectului (2 ani construcţia, 16 ani exploatarea, 9 ani închiderea şi reamenajarea/ecologizarea mediului), mai scrie acesta pe blogul personal.

Alte 4 miliarde USD ar reprezenta venituri la bugetul de stat, sub formă de impozite, taxe, redevenţe şi dividende, iar aproximativ 8 miliarde USD, contribuţii cumulate la PIB ul românesc.

“Dacă punem la socoteală şi efectul de multiplicare, adică veniturile obţinute pe orizontala acestei industrii, unde vor opera suplimentar, numai graţie proiectului Roşia Montană, peste 1.000 de companii, atunci vom ajunge la un efect total de 56 la sută din valoarea proiectului. Cu un factor de multiplicare de 3,5 ori, România va putea să câştige aproximativ 20 miliarde USD”, mai explică Blănculescu.

În publicaţia germană Der Spiegel, beneficiile exploatării aurului nu sunt prezentate cantitativ, după cum a făcut Blănculescu, ci prin indicarea oportunităţii Statului de a-şi consolida bugetul, susţinută de contextul economic, nu cifric. În revistă se preciza referitor la proiectul Roşia Montană că “România a descoperit ceva mai bun decat euro – aurul”. Declaraţia vine ca urmare a instabilităţii euro dată de problemele datoriilor suverane la care se adaugă şi temerile investitorilor faţă de dolarul american, având în vedere că România doreşte să fie inclusă în zona euro. “Descoperirea” vine pe fondul creşterii preţului aurului până la un nivel record de 1.900 dolari uncia, România având cele mai mari rezerve de aur şi argint, din întreaga Europă.

Clujul, interesat direct de exploatarea aurului

Judeţul Cluj are un zăcământ de metal galben în Perimetrul Băişoara. Zăcământul este concesionat de către Rom Aur încă din 2006. Firma este deţinută de Gabriel Resources, aceeaşi companie care se află în spatele Roşia Montană Gold Corporation, societatea care deţine licenţa de explorare şi exploatare a perimetrului de la Roşia Montană, unde se află cel mai important zăcământ de aur din România evaluat la aproximativ 300 de tone.

Rom Aur se numără printre cele şase firme private care au drept de explorare şi exploatare a resurselor aurifere ale României potrivit datelor Agenţiei de Resurse Minerale.

Aproape jumătate din licenţele de exploatare sunt deţinute de Romaltyn Mining, care caută aur la Tăuţii de Sus, Camarzana, Aluniş, Piatra Handal şi Poprad din judeţele Satu Mare şi Maramureş. Trei din patru licenţe au fost obţinute în 2009. Compania este un offshore cu sediul in Isle of Man.

Samax România are concesionat din 2005 perimetrul de la Rovina în judeţul Hunedoara. Firma este înregistrată în Baia Mare şi are 39 de angajaţi. În 2009 a înregistrat venituri de 3,6 milioane de lei şi cheltuieli cu doar 1.600 de lei mai mici. Are, în schimb, datorii totale de 42 de milioane de lei.

Deva Gold explorează perimetrul de la Certej din judeţul Hunedoara. Această firmă este deţinută de European Goldfields Ltd. Deva Gold a mai obţinut, în acest an, două noi licenţe, una pentru prospecţiune şi alta pentru explorare,  de altfel singurele din acest an acordate de ANRM pentru perimetre aurifere. Cea de prospecţiune este pentru perimetrul de la Certej Nord şi are o durată de doi ani iar cea de exploatare este pentru perimetrul de la Băiţa Crăciuneşti şi este valabilă cinci ani. Cheltuielile totale pe prospecţiune sunt estimate la 216.000 de euro în timp ce la exploatare sunt de 13,8 milioane de euro. Redevenţa la exploatare este de 4% din producţia minieră.

Ultima firmă care deţine un perimetru cu posibile rezerve de minereu auro-argentifer este Mineral Mining. Ea face săpături la Băiţa în judeţul Bihor. Asociaţi la această societate sunt o firmă suedeză şi o persoană fizică cu aceeaşi cetăţenie. În 2009 Mineral Mining a înregistrat o cifră de afaceri de 3 milioane de lei şi o pierdere de 9,5 milioane lei.

Niciuna dintre firmele mai sus menţionate nu a extras, anul trecut, nici măcar un gram de aur prin urmare statul nu a încasat nimic din redevenţe.

Cronologia evoluţiei proiectului

Compania canadiană Gabriel Resources a concesionat, în 1997, terenul pe care urma să amplaseze exploatarea de la Roşia Montană, contra sumei de 3 milioane de dolari. Statul român - reprezentat prin Minvest Deva - s-a asociat cu compania canadiană şi a format societatea mixtă Roşia Montană-Gold Corporation SA. Acţionar majoritar este Gabriel Resources, cu o participaţie de 80%.

Doi ani mai târziu, în iunie 1999, Minvest Deva primeşte de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) “licenţă de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argintifere” din perimetrul minier de la Roşia Montană. Licenţa a fost aprobată printr-o hotărâre de guvern, HG 458 din 1999. Hotărârea de Guvern este semnată de premierul Radu Vasile şi contrasemnată de preşedintele ANRM Mihai Ianăş, de Radu Berceanu din poziţia de ministru al Industriei şi Comerţului şi de Decebal Traian Remeş, ca ministru de Finanţe. Minvest SA devenind titularul licenţei de exploatare, aceasta a fost transferată RMGC, în octombrie 2000, în virtutea parteneriatului între Minvest SA Deva şi Gabriel Resources, printr-o operaţiune criticată dur de-a lungul timpului de opozanţii proiectului.

Investitorul s-a ocupat de forajele de explorare, anunţând, la începutul anilor 2000, că zăcământul ar putea conţine 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

După acest anunţ care i-a crescut exponenţial miza, proiectul a ajuns în atenţia clasei politice de la Bucureşti şi chiar de la nivel european.

În eforturile de aderare, obligată să transpună în legislaţia română prevederile Uniunii Europene, România a preluat procedurile europene de autorizare a proiectelor de acest gen, considerate a avea un posibil impact transfrontalier, astfel că investitorul a fost obligat să realizeze un studiu de impact asupra mediului al proiectului pe care-l propune. Ideea unui astfel de studiu a apărut pentru prima dată la începutul anului 2005 când, în 17 ianuarie, premierii român şi maghiar, împreună cu miniştrii Mediului din cele două ţări, au discutat pe acest subiect. Premierul român de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, i-a spus omologului său maghiar că Guvernul român va analiza cu toată atenţia proiectul minier de la Roşia Montană, atît din punct de vedere financiar, ecologic, social şi economic, cît şi din perspectiva legislaţiei europene şi a tuturor normelor în domeniu.

Investitorul transmisese instituţiilor statului, la finele lui 2004, un memoriu tehnic cuprinzând capitolele care ar fi urmat să fie tratate de experţii implicaţi în realizarea studiului de impact asupra mediului, dar şi toate celelalte probleme legate de procedeul de autorizare.

Acordul de mediu, cel mai greu de obţinut aviz pentru investitorul de la Roşia Montană, a fost cerut statului român în 21 aprilie 2005. Procedura a început prin notificarea oficială a tuturor statelor vecine potenţial afectate în cazul unei funcţionări anormale a instalaţiilor prevăzute în acest proiect şi a fost continuată prin organizarea unor dezbateri publice în care cei interesaţi puteau să pună în discuţie orice aspect controversat din studiul de impact asupra mediului. Studiul de impact propriu-zis a fost depus în 18 mai 2006.

Dezbaterile publice au început cu o întâlnire între susţinătorii şi opozanţii proiectului minier chiar pe stadionul de la Roşia Montană, în 24 iulie 2006, într-o comunitate deja segregată în totalitate în două mari tabere: pro şi contra proiectului minier.

În ultimele luni, proiectul a intrat în atenţia politicienilor români la vârf, preşedintele Traian Băsescu având o serie de luări de poziţie extrem de favorabile realizării investiţiei. El a fost urmat de premierul Boc şi de alţi membri ai Cabinetului, însă implicarea sa a atras critici vehemente din partea opozanţilor proiectului minier şi a societăţii civile româneşti în general.

Cu toate acestea, ministrul Mediului a declarat că acordul de mediu va fi dat doar dacă investitorul răspunde la două cereri punctuale de-ale sale - îmbunătăţirea tehnologiei pentru reducerea concentraţiei de cianuri şi constituirea garanţiilor de renaturare în primii ani ai proiectului şi nu în ultimii.

Redevenţa pentru aur, platină şi argint va creşte de la 4% la 6%

Redevenţa pentru aur, platină şi argint va creşte de la 4% la 6% din valoarea producţiei, potrivit unui proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, care aduce modificări Codului Fiscal.

Alături de aur, platină şi argint, redevenţa de 6% va fi aplicată şi pentru producţia de cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, metale radioactive, pământuri rare, pietre preţioase şi semipreţioase.

Legea minelor din 2003 prevedea o redevenţă de 2% pentru aceste produse minerale, taxă majorată la 4% în 2009.

Ministerul Finanţelor Publice estimează că majorarea redevenţelor la 6% va aduce la bugetul statului venituri suplimentare de 117 milioane de lei în acest an şi de 1,1 miliarde de lei pentru următorii patru ani.

Prezent la Roşia Montană, Băsescu a spus că “este obligatoriu de renegociat” contractul pentru exploatarea minieră din localitate, menţionând însă că nu este problema sa şi că statul are şi alte pârghii, pentru că “redevenţa e în lege, nu în contract”.

Cine sunt marii miliardari ai lumii, acţionari la Gabriel Resources?

Statul este, desigur, un beneficiar important al proiectului, însă cele mai mai mari sume vor intra în contul acţionarilor firmei canadiene Gabriel Resources, care deţine peste 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation.

În spatele companiei se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan, care au investit sute de milioane de dolari în proiectul minier din Apuseni.

Gabriel Resources anunţa la sfârşitul anului 2009 că Paulson & Co. şi Electrum Strategic Holdings deţin câte 18% din acţiuni, urmate de Newmont Mining Corp (SUA), unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, şi BSG Capital Markets, parte a Beny Steinmetz Group (BSG), cu 9% din tiluri.

BSG îşi poate dubla numărul de acţiuni deţinute prin exercitarea, până la sfârşitul acestui an, a unei opţiuni care i-ar asigura lui Steinmetz 16% din capitalul Gabriel Resources, diminuând în acelaşi timp participaţiile Paulson & Co., Electrum şi Newmont la 17%, 17% şi, respectiv, 14%.

Paulson & Co. este fondul de hedging al cunoscutului miliardar american John Paulson, iar Electrum face parte din grupul de companii controlat de Thomas Kaplan, un investitor important în proiecte aurifere.

Practic, toţi acţionarii cunoscuţi ai Gabriel sunt mari investitori în aur şi au făcut o bună parte din avere prin astfel de afaceri.

Paulson a devenit miliardar în 2007, când a făcut, personal, 3,5 miliarde de dolari pariind împotriva creditelor ipotecare subprime. El a câştigat anul trecut 5 miliarde de dolari mizând pe aur şi a stabilit astfel un nou record pentru industria fondurilor de hedging. Mai mult de o treime din activele administrate de Paulson, de 36 miliarde de dolari, sunt conectate la industria aurului.

Paulson şi-a început cariera la fondul de hedging Odyssey Partners şi a devenit mai târziu director la Bear Stearns, banca americană de investiţii care a dat faliment în prima parte a anului 2008. A fondat Paulson & Co. în 1994 şi este pe locul 39 în ultimul top Forbes privind miliardarii lumii, cu o avere de 16 miliarde de dolari.

Paulson declara, la finele anului 2009, că acţiunile Gabriel Resources îşi vor tripla valoarea după ce compania va primi toate avizele necesare exploatării zăcământului aurifer din Munţii Apuseni. Între timp, valoarea acţiunilor companiei a crescut de peste două ori, de la 3,5 dolari canadieni la 6,7 dolari canadieni.

Beny Steinmetz controlează a doua avere din Israel, estimată de Forbes la 6 miliarde de dolari, mai mică doar decât cea a familiei lui Sammy Ofer, decedat în luna iunie.

Steinmetz a făcut bani din diamante şi aur şi a vândut în 2010 grupului brazilian Vale, pentru 2,5 miliarde de dolari, 51% din acţiunile companiei sale din Guinea, care se ocupa cu mineritul fierului. Zăcămintele preluate de Vale sunt considerate printre cele mai mari rezerve de minereu de fier din lume.

Steinmetz mai are afaceri în imobiliare, inclusiv în România, unde este implicat, în Bucureşti, în proiectul rezidenţial West Park din Militari, prin intermediul firmei Seven Hills. Forbes notează că omul de afaceri nu a avut la fel de mult noroc în imobiliare precum în industria metalelor şi pietrelor preţioase, viabilitatea companiilor sale Scorpio şi Five Mounts fiind pusă sub semnul întrebării de auditori.

Americanul Thomas Kaplan, locul 736 în topul Forbes cu o avere de 1,7 miliarde de dolari, este “un istoric cu educaţie la Oxford care s-a reprofilat în investitor” şi pariază masiv pe aur. A făcut avere din gaze naturale, după ce a cumpărat licenţe de exploatare în Texas care au oferit accesul la zăcăminte de 68 miliarde metri cubi.

Personajul Kaplan apare în presă ca o surpriză, ca un profesor de istorie cu educaţie aleasă care a reuşit în lumea dură a afacerilor. Forbes îl descrie prin întrebări retorice: “De ce îl urmează marile fonduri de hedging pe Tom Kaplan în investiţii pe aur?”.

Natura interesului Newmont la Roşia montană este evidentă. Compania, înfiinţată în urmă cu mai bine de 90 de ani, este unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, cu afaceri de 9,5 miliarde de dolari în 2010.

Prezenţa (sau absenţa) miliardarului George Soros în acţionariatul Newmont a stârnit controverse în România privind interesul său pentru proiectul Roşia Montană. Ca orice speculator şi investitor, Soros a fost întotdeauna cu ochii pe aur. Preţul metalului a urcat de peste trei ori din 2007 în urma diverselor crize financiare şi economice care au măturat lumea. În vara lui 2010, Soros avea mai puţin de 200.000 din acţiunile Newmont, cumpărate în acelaşi an şi înregistrate drept “investiţie nouă”.

Potrivit presei internaţionale, Soros a vândut în luna mai expunerea pe aur după ce declara, în ianuarie 2010, că metalul preţios reprezintă “balonul speculativ suprem”.

Paulson şi-a menţinut însă în trimestrul al doilea al acestui an investiţiile în aur, hotărând să nu urmeze exemplul lui Soros. El declara, la începutul lunii mai, la o televiziune din SUA, că preţul aurului se îndreaptă spre 4.000 de dolari pe uncie. În prezent, aurul se tranzacţionează în banda 1.800-1.900 de dolari pe uncie.

Gabriel Resources a fost fondată în 1997, compania fiind construită cu ajutorul omului de afaceri de origine română Frank Timiş, care s-a retras în 2003 pentru a se ocupa de alte afaceri.

Timiş este implicat în numeroase afaceri în industria resurselor naturale, iar compania pe care o conduce, African Minerals, exploatează împreună cu investitori chinezi unul dintre cele mai mari zăcăminte de minereu de fier din Africa. African Minerals a vândut recent către o companie din China 25% din acţiunile proiectului respectiv pentru 1,5 miliarde dolari.

Gabriel Resources menţiona la finele anului 2009 că a investit în dezvoltarea proiectului Roşia Montană peste 350 milioane de dolari. Compania notează, în cel mai recent raport financiar, că avea la jumătatea acestui an lichidităţi de 176,4 milioane de dolari.